Se scumpeşte apa!
Începând cu 1 iulie, orădenii vor fi nevoiţi să plătească mai mult pentru apa potabilă consumată, cât şi pentru canalizare. Pentru şedinţa din 29 iunie a Consiliului Local Oradea, conducerea Companiei de Apă Oradea a propus majorarea cu 3,49 % a tarifelor de apă potabilă, canal menajer şi canal pluvial. Astfel, atât consumatorii casnici, cât şi cei economici vor plăti pentru apa potabilă 2,92 lei/mc, respectiv 1,21 lei/mp pentru canalizare. Comparativ cu alte oraşe din vestul ţării, cel puţin la apă, tarifele sunt mai mici. În Cluj-Napoca preţul pentru apă potabilă este 2,37 lei/mc, iar în Timişoara apa potabilă se vinde populaţiei cu 2,18 lei/mc. În Oradea, tarifele la serviciile publice de alimentare apă şi canalizare se majorează tot la şase luni, măsura fiind dispusă în baza Memorandumului de finanţare încheiat cu BERD. "Începând cu 1 iulie, majorăm tarifele la apă şi canalizare cu 3,49%. Prin contractul de credit încheiat cu BERD, suntem nevoiţi să ajustăm aceste tarife de două ori pe an. Chiar dacă suntem în primele locuri la tarife mari, şi la investiţii suntem tot în primele locuri. Totul costă", a precizat Ovidiu Gavra, directorul executiv al CAO. Şi aceasta poate fi o explicaţie, însă, de regulă, investiţiile se fac tocmai în ideea că tarifele vor scădea ulterior.



Acum înţeleg de ce avem secetă în România! Pentru că ţăranii-fermieri (mai mult de jumătate din poţie!), se roagă lui Dumnezeu să nu plouă, ca să nu plătească pentru apele pluviale!!! Dar, nici ţăranul, nici orăşeanul nu ştiu că birul pe apa de ploaie se percepe chiar dacă nu plouă o sută de ani!!!