Și anul acesta se anunță unul promițător pentru Clubul caritabil Leo „Black Eagle” Oradea. Cuvântul LEO este un acronim pentru Leadership, Experience, Opportunity. În prezent, există aproximativ 144.000 cluburi Leons și 5.700 cluburi Leo în peste 140 de țări din lumea întreagă.

 

„Primul nostru eveniment din acest mandat a fost intitulat „Cupa Leo”. De ce? Pentru că deja, cu pași mărunți, anticipasem viitorul succes al acestuia, atât pentru noi, cât și pentru participanții iubitori de fotbal ce au decis ca pe data de 1 iunie să aibă voie bună si totodată să acumuleze experiență jucând acest sport competitiv prin care îți dezvolți și spiritul de echipă”, spune Elena Vari, membră a Clubului Leo „Black Eagle” Oradea.

Pentru pasionații de jocuri video, Clubul, condus în prezent de Oana Galea, alături de ceilalți membri ai boardului - Mara Cărăvan, Indig Isabelle, Iulian Deac și Horea Silaghi -, a organizat un campionat FIFA, pe 24 iunie, în „Black & White” Oradea. Sala de jocuri a fost plină de tineri ce voiau să-și arate admirația față de hobby-ul lor. Ca să fie ceva diferit, ei au ales să părăsească pentru câteva ore calculatorul pentru a socializa cu oameni care au aceleași interese și, totodată, să facă ceea ce le place cel mai mult.

A urmat petrecerea „Nopți de Vamă”, organizată în 7 septembrie cu ajutorul clubului „Interact” Oradea, membrii Clubului Leo alegând să profite din plin de evenimentul în aer liber din „Gekko Club” și să creeze cea mai tare atmosferă de petrecere pe plajă.

„Chiar dacă nu simțeam nisipul sub picioare, mirosul de sare nu era în atmosfera ce ne înconjura și nici cântecul mării nu își făcea simțită prezența, parcă toate erau compensate de buna-dispoziție, de muzică și de oameni ce se distrau până când sezonul avea să se termine”, își amintește Elena Vari.

De asemenea, reprezentanţii Clubului Leo „Black Eagle” Oradea au ajutat clubul Lions Oradea în activitați sportive, cum ar fi „Crosul Lions, Inimă de leu” sau Tabăra pentru copii cu diabet.

Toți banii strânși în urma evenimentelor organizate au fost donați în scop caritabil.