Viaţa ne oferă şi bune şi mai puţin bune, de tot felul, astfel că "micul omuleţ" (ca în filmele lui Gopo) trebuie să le înfrunte pe toate, dar, oricum, el merge mai departe!

Puţini dintre oameni pot afirma că n-au avut nevoie măcar o dată de un tratament într-o instituţie spitalicească. Cert este că nu reuşeşti să faci faţă de unul singur, ai nevoie de cei apropiaţi: rude, copii, prieteni, dar, şi mai trist, de intervenţia medicilor. Acum câteva luni, într-una dintre paginile ziarului "Crişana", apărea un articol referitor la centrele de dializă, preluate de către operatori privaţi, un material care m-a determinat să consemnez următoarele rânduri. Nu o dată mi-am zis (şi nu sunt singura) pentru a fi doctor nu este de ajuns să faci mulţi ani de facultate, să te mândreşti cu diploma şi titlul. Trebuie mult mai mult: să "te simţi în pielea" bolnavului, să-i inspiri încrederea că poate fi ajutat.
Întâmplarea a făcut să iau cunoştinţă cu Centrul de dializă care-şi desfăşoară activitatea în incinta Spitalului Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu". Ei bine, secţia mi-a lăsat o impresie cu totul deosebită: curăţenie exemplară, rezerve cu câte două paturi şi baie proprie, jaluzele moderne verticale, în ton cu coloritul pereţilor, nemaivorbind de lenjeria de pat, creponată, curată - ce mai, exact ce nu vezi nicăieri prin spitale. Dar, şi mai mult, îl face pe bolnav să se simtă în siguranţă tonul plăcut, sincer, răbdător, zâmbetul plin de căldură sufletească al celor doi doctori, Bako Gabriel - şef de secţie şi dr. Toma Cristian - care pur şi simplu nu cunosc măsura timpului, când e vorba de pacienţi. De dimineaţa devreme şi până seara târziu, îi găseşti, dacă nu pe secţie, atunci în cabinete, unde dau consultaţii. Cât priveşte personalul medical, fie că se numeşte dna asistentă Florica, Dorina, Simona, Ica, Speranţa, Emese sau Gabi, toate dau dovadă de mult profesionalism, dar mai ales de omenie şi înţelegere faţă de bolnavi - calităţi pe care le transmit şi practicantelor, asistente în devenire, cu multă răbdare. Nu poţi să nu aminteşti de femeile de serviciu, care cu "noaptea-n cap" îşi încep conştiincioase munca de "furnicuţe", asigurând curăţenia şi tot ce depinde de ele, ca bolnavul să se simtă cât de cât ca acasă.

Rândurile de faţă nu se vor o măgulire a orgoliilor unora sau altora, nici vorbă! Am vrut doar să aduc o rază de lumină asupra "întunericului" pe care, din păcate, îl întâlnim în unităţile spitaliceşti (începând cu policlinica) de la noi şi unde, dacă Ministerul Sănătăţii şi chiar unii doctori (pentru care primează cabinetele lor particulare), ar da dovadă de mai mult interes, aşa cum au jurat, poate multe neajunsuri în sistemul de sănătate şi-ar găsi rezolvare.