Am citit nu o dată în coloanele ziarului dumneavoastră la care sunt abonat despre excesul de zel al unor controlori din mijloacele de transport în comun. Relatările se refereau la comportamentul acestora faţă de persoane în vârstă găsite într-o oarecare neregulă, nu din rea intenţie, cât mai ales din cauza neatenţiei.

Un caz similar mi s-a întâmplat şi mie pe 26 august 2008. Sosit de la ţară cu autobuzul, de la capătul cartierului Nufărul aveam de luat tramvaiul spre gară pentru a ajunge la spital. Mi-am luat bilet şi am aşteptat tramvaiul. Cum aveam bagaje în ambele mâini şi cum mai aşteptau şi alţi călători la compostor, din grabă, din neatenţie şi pentru că nu aveam la mine ochelarii de citit, deşi am încercat de două ori să compostez, n-am observat că aparatul nu funcţiona, fiind convins că totul e în regulă. Venind controlorul am prezentat liniştit biletul. Dl controlor Laurenţiu Marius mi-a spus pe un ton răstit că n-am compostat biletul. Am încercat să-i explic civilizat situaţia, dar n-a fost chip de înţelegere. M-a poftit jos din tramvai şi mi-a cerut buletinul de identitate. L-am prezentat fără obiecţiuni. Mi-a cerut să plătesc pe loc 20 lei amendă. Cum nu mă consideram vinovat şi nici nu aveam la mine aceşti bani, n-am plătit. Mi s-a întocmit proces verbal de amendă în valoare de 80 lei. N-am citit procesul şi nici nu l-am semnat. Am fost şocat de această comportare, lipsită de o minimă înţelegere (precizez că am 71 de ani, am fost orădean timp de 40 de ani, ca profesor, iar după pensionare am revenit în satul meu natal, unde m-am stabilit). Vin din ce în ce mai rar la Oradea, mânat doar de nevoi. De fiecare dată îmi iau bilet de călătorie şi-l compostez. Au fost şi cazuri când controlorul nici nu mi-a solicitat bilet de călătorie, văzând părul meu alb şi rar. Un gest de respect la adresa celor vârstnici. Umilit, răvăşit de această întâmplare, am solicitat biletul pentru a-mi continua călătoria. Am fost refuzat, pe motiv că biletul rămâne probă a infracţiunii mele. (Dacă acest bilet ar fi supus unei expertize poate s-ar dovedi că el a făcut... cunoştinţă cu compostorul). Mi-am luat alt bilet de călătorie. În aşteptarea tramvaiului potrivit am observat că cei doi controlori n-au urcat în tramvaiele ce au trecut într-un sens sau altul. S-au urcat, însă, în tramvaiul în care mă urcasem eu. Am prezentat biletul la control, bilet care era în regulă, deoarece rugasem un tânăr să mi-l composteze. Trag concluzia că eram urmărit, ca să nu zic vânat. Să fie asta metoda lor de lucru? Şi asta în timp ce în mijloacele de transport în comun au circulat şi poate mai circulă şi astăzi indivizi fără bilet de călătorie, pe care nimeni nu-i deranjează, nici chiar organele de control. În schimb, aceşti indivizi deranjează prin disconfortul olfactiv şi fonic creat celorlalţi călători, la care se adaugă nu o dată fapte antisociale (cerşit, hoţie etc.)
Mă adresez ziarului dumneavoastră în speranţa că, publicând oful meu, asemenea situaţii nu se vor mai repeta.