Din anul 1996 şi până în luna aprilie a acestui an, familia Varga a ocupat abuziv locuinţa de pe strada Eftimie Murgu, nr. 2. În urma recâştigării imobilului de către proprietarul de drept, aceştia au fost nevoiţi să-şi ia toate lucrurile şi să se mute în altă parte. Deşi Administraţia Socială Comunitară Oradea le-a oferit soluţii temporare, aceştia le-au refuzat, preferând să trăiască sub cerul liber. Iniţial cei de la ASCO le-au propus să locuiască într-o cameră la etajul unu a Centrului de Cazare de pe strada Octavian Goga, dar aceştia au refuzat, motivând că unul dintre copii suferă de handicap locomotor, fapt pentru care nu poate urca până la acest etaj. În aceste condiţii, ASCO le-a oferit o altă cameră la parterul aceluiaşi centru, dar şi de această dată au refuzat-o. "Nu vrem să mergem la Centrul de Zi, deoarece fetiţa de 14 ani, care suferă de handicap locomotor, nu se poate acomoda. Ne-am muta de aici doar dacă ni s-ar da o locuinţă pe strada Gutenberg", ne-a declarat Varga Margareta, mama copiilor. Deşi concubinul acesteia şi băieţii mai mari muncesc, banii pe care îi câştigă abia le ajung pentru mâncare, despre achiziţionarea unei locuinţe neputând fi vorba. Potrivit reprezentanţilor Administraţiei Imobiliare Oradea, momentan în Gutenberg nu sunt spaţii libere de locuit, dar în următoarea perioadă vor fi achiziţionate mai multe locuinţe modulare, în care cei şase etnici romi se vor putea muta, dacă vor dori bineînţeles.