Sub genericul „Și noi am fost tineri...”, vineri, 22 iulie, la Casa Frențiu din Oradea, a fost sărbătorită Ziua Mondială a Bunicilor. Evenimentul va fi sărbătorit și luni, 25 iulie, de la ora 11.00, la Biblioteca Virtuală Elit, cu alte surprize interesante, cu și pentru bunicii noștri.

Sufletele beneficiarilor Centrului rezidențial „Casa Frențiu” din Oradea s-au umplut vineri de bucurie. Ziua Mondială a Bunicilor, proiect coordonat de ing. Miorița Săteanu, le-a prilejuit acestora momente pline de emoție. Manifestarea a fost deschisă de Miruna Moza, coordonator Centru rezidențial, după care a luat cuvântul Miorița Săteanu.

„Fiind străbunică, asculți aceleași întrebări din partea generației actuale. Și, atunci, sufletul trepidează de bucurie, ni se umezesc ochii de fericire, deschidem larg brațele și îi cuprindem pe strănepoți la piept. Sunt convinsă că, tot cu aceste sentimente, poate și mai puternice, i-am crescut pe copiii noștri. Și, așa cum am avut grija acestora, suntem datori să-i învățăm și pe nepoții și strănepoții noștri noțiunile celor 7 ani de acasă, să-i învățăm să se roage și să fie buni. Și, totuși, nu este destul, pentru că, la sarcinile noastre de bunici și străbunici, se adugă alte multe lucruri pe care trebuie să le știe nepoții și strănepoții noștri. Cea mai mare sarcină a noastră este să-i iubim, să-i protejăm și să le fim alături pentru a-i ajuta să-și rezolve problemele cu care se confruntă în viață”, a spus, printre altele, Miorița Săteanu.

Emoționant a fost și momentul în care voluntarii de la Biblioteca Virtuală ELIT au oferit felicitări beneficiarilor, dar și cuvântul de felicitare și La mulți ani rostit de Alin Ardelean, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național Emanuil Gojdu din Oradea. Programul a fost frumos completat cu poezii recitate de poeții Leontina Costruț, poetul, Aurel Horgoș, Pascu Hetes și Florica Mera, precum și cu muzică populară, alături de talentalele surori Ghib. Ca o revelație a fost dansul clasic al tinerei Ioana Ciobanu de la Asociația Down Oradea, pe „Balada” lui Ciprian Porumbescu.

În continuare, prof. Mirela Silaghi, directoarea Bibliotecii Virtuale Elit, i-a felicitat pe beneficiarii centrului rezidențial, cu ocazia Zilei Mondiale a Buncilor, iar la final, toți cei prezenți au interpretat cântece de odinioară, acompaniați de prof. Ioan Fluieraș. A fost o atmosferă unică, plină de sărbătoareo zi pe care bunicii de la Casa Frențiu n-o vor uita prea curând.