"Festivalul Şanselor Tale" se desfăşoară în aceste zile în judeţul Bihor. Evenimentul are ca scop promovarea, recunoaşterea oficială şi implementarea conceptului european de „învăţare pe tot parcursul vieţii". Acest tip de eveniment a fost organizat pentru prima dată în anul 1992 în Marea Britanie, iar de atunci a fost implementat cu succes în peste 50 de ţări sub diferite denumiri.

Ieri, la Primăria din Ştei, a fost inaugurat Festivalul Şanselor Tale, eveniment început în cadrul Săptămânii Educaţiei Permanente în România. În perioada 3 - 9 noiembrie astfel de întâlniri se vor organiza şi în Aleşd şi Salonta. Scopul acestei întâlniri este încurajarea participării pe tot parcursul vieţii la actul de învăţare şi promovarea oportunităţilor de învăţare în vederea dezvoltării personale a individului şi a integrării sale socio-profesionale şi recunoaşterea şi susţinerea educaţiei adulţilor şi a educaţiei pe tot parcursul vieţii de către autorităţile naţionale. Beneficiarii acestor programe sunt în general publicul de toate vârstele, iar o atenţie specială s-a acordat grupurilor care sunt dezavantajate pe plan social dintr-un motiv sau altul: persoane cu dizabilităţi, minorităţi etnice, persoane vârstnice. În cadrul acestor întâlniri se vor organiza târguri ale ofertelor de educaţie şi a locurilor de muncâ, consiliere legată de aspectele carierei şi a educaţiei, seminarii, ateliere de lucru, concerte şi expoziţii. Printre partenerii oficiali amintim: Parlamentul României, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Culturii şi Cultelor şi Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă.