Salvamontiştii bihoreni se pregătesc pentru sezonul estival
În ciuda faptului că în acest sezon de iarnă, pârtia de schi de la Hidişel nu a funcţionat, s-a înregistrat un nou record de accidente turistice, 60, dintre care 12 în perimetrul Stâna de Vale, unul în perimetrul Acumulării Leşu, iar restul de 47 în zona Vârtop. Statistica nu include accidentele suferite de amatorii de snowmobil, situaţii la care, din lipsa mijloacelor mecanizate de deplasare, salvamontiştii nu au putut interveni. Chiar dacă sezonul estival a debutat oficial în 1 mai, patrulările preventive desfăşurate în Defileul Crişului, la Vadu Crişului, au debutat cu două săptămani mai repede, în principal datorită necesităţii de a acorda asistenţă Salvamont pe perioada desfăşurării unei competiţii de anduranţă - ediţia a IV-a a Turei memoriale Czaran Gyula, manifestare care a înregistrat un număr record de 300 de participanţi. Ţinând cont de experienţa anilor anteriori, începând cu acest an, patrularea preventivă în arealul zonei turistice Padiş va debuta cu şase săptămâni mai repede, în prima fază numai pe perioada weekend-urilor, iar din 15 iunie se va reinstitui permanenţa la refugiul Salvamont amplasat în campingul de la Glăvoi. Salvamontiştii bihoreni atrag atenţia celor care doresc să îşi petreacă sfârşitul de săptămână la munte, că drumul de acces spre Glăvoi şi complexul de cabane din platoul Padiş este practicabil numai până în punctul cunoscut sub toponimul "La Scăriţa". Din acest punct, în amonte, există porţiuni acoperite cu acumulări de gheaţă sau zăpadă întărită, care împiedică traficul normal. Persoanele care intenţionează să se deplaseze în zonă sunt sfătuite să se informeze cât mai exact despre starea drumului. Salvamontiştii recomandă aceeaşi prudenţă şi celor care doresc să abordeze drumul Coada Lacului - Stâna de Vale.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.