De ieri, strada Emilian Mircea Chitul şi porţiunea de mal al Crişului care o delimitează sunt mult mai curate, asta datorită faptului că Primăria execută trimestrial operaţiuni ample de ecologizare a zonei respective. Cu toate acestea, gunoaiele nu întârzie să apară...
Sectorul unde a fost efectuată ieri acţiunea de curăţenie se întinde de la podul din Piaţa Ferdinand şi până la pasarela de la Centrul de Calcul. Echipa de muncitori şi utilajele de ridicare a deşeurilor au fost mobilizate în zonă de către instituţia primarului, conform declaraţiilor Mirelei Macra, consilier al Biroului de Presă în cadrul PMO: "Acţiunea de ieri face parte dintr-un program amplu de ridicare a deşeurilor şi toaletare a arborilor din zonă, desfăşurat odată la trei luni; suplimentar, zona este verificată şi curăţată în fiecare lună." Din păcate, însă, eforturile autorităţilor locale nu ţin pasul cu abilitatea oamenilor de a se debarasa de lucrurile de care nu mai au nevoie în locuri cât mai ingenioase: pe malul apei în dreptul pasarelei de la Centrul de Calcul putem întâlni mormane de haine aruncate pe marginea trotuarului, peturi, deşeuri de material plastic şi chiar un pat abandonat, sprijinit de o salcie pe malul Crişului.
În urmă cu doar o săptămână, firma de salubrizare RER efectua o acţiune de ridicare a deşeurilor pe malul Crişului între pasarela din Piaţa Libertăţii şi podul din Centru. Curăţenie a mai fost făcută aici în luna decembrie şi au fost aplicate opt amenzi pentru cei care au aruncat deşeuri în zonă.