Echipajele de pompieri militari din cadrul Detaşamentului Salonta au intervenit, joi, la un incendiu produs în magazia unei gospodării situate în Salonta, pe strada Bartok Bela. Evenimentul s-a datorat folosirii intenţionate a sursei de aprindere pentru a genera incendiul, care a produs pagube materiale semnificative, cu o valoare aproximativă de 4.000 lei. Pompierii au lichidat incendiul în aproximativ 50 de minute reuşind salvarea gospodăriei cu o valoare aproximativă de 180.000 lei. Tot joi, echipajele din cadrul gărzii Tinca, alături de cele din Holod, au intervenit pentru localizarea şi stingerea unui alt incendiu produs în curtea unei gospodării din satul Valea Mare de Codru, comuna Holod. Evenimentul, produs în jurul orelor 19.00, a fost cauzat de jocul cu focul al celor doi copii mai mici de şase ani ai proprietarului gospodăriei şi a determinat pagube materiale în valoare de 1200 lei, constând în cinci tone de fân. Echipajele sosite la locul intervenţiei s-au luptat cu flăcările timp de două ore şi jumătate, dar în cele din urmă au reuşit să stingă focul înainte ca acesta să se fi propagat la gospodărie.