În perioada decembrie 2010-iunie 2011, în proiectul interjudeţean "Fiecare este special", au fost implicate Şcoala cu clasele I-VIII Rieni, implicit Şcoala cu clasele I-IV Sudrigiu şi Centrul Şcolar Arad pentru elevii cu dizabilităţi, partenerii acestui proiect fiind Inspectoratul Judeţean Bihor şi Inspectoratul Judeţean Arad.

Obiectivul acestui proiect a fost cooperarea instituţională, socializarea copiilor, asigurarea de şanse egale pentru toţi copiii, comunicarea şi experienţe comune prin transfer de cunoştinţe în mai multe domenii de activitate. În acest sens, s-au desfăşurat mai multe activităţi, ultima etapă fiind "Maratonul toleranţei", desfăşurat în două manşe, prima având loc în 31 mai, cu vizita bihorenilor la Arad, acesta încheindu-se marţi, 7 iunie, când arădenii au vizitat meleagurile bihorene. Elevii celor două şcoli, coordonaţi de cadrele didactice implicate în proiect, Paula Luca, Gabriela Bercse Cismaş, Ioana Chiorean şi Laura Panda, s-au întâlnit în localitatea Şuştiu, unde au vizitat casa plină de originalitate a localnicului Nicolae Suciu. Aici au putut vedea camere cu mobilier din oase de animale, obiecte din lut şi din materiale plastice (PET-uri). Grupul s-a îndreptat apoi spre firma European Drinks Rieni pentru a vizita fabrica de sucuri, construită după cele mai noi standarde tehnologice. Copiii au primit din partea conducerii băuturi răcoritoare şi au rămas plăcut impresionaţi de modul în care au fost trataţi de muncitorii desemnaţi să explice procesele de fabricaţie a produselor.

Această activitate de proiect s-a încheiat în sala special amenajată a Şcolii din Rieni, unde elevii au participat la un program artistic, au cântat şi au ascultat muzică şi au servit plăcinte tradiţionale şi sărmăluţe gustoase. Prof. Liliana Balint, directoarea Şcolii din Rieni, într-un cadru festiv, i-a felicitat pe toţi cei care s-au implicat în proiect, înmânând diplome copiilor, coordonatorilor şi conducerii celor două şcoli.