Centrul Militar Judeţean Bihor, prin biroul de informare recrutare, recrutează candidaţi, băieţi şi fete, pentru colegiile militare liceale subordonate Ministerului Apărării Naţionale. Criteriile de selecţie sunt: candidaţii să aibă cetăţenie română şi domiciliul stabil în România, să fie „apţi medical" şi să aibă o dezvoltare fizică armonioasă, să fie absolvenţi ai învăţământului secundar inferior - ciclul gimnazial şi să facă dovada promovării tezelor unice şi să nu depăşească vârsta de 16 ani la data începerii anului şcolar. Informaţii suplimentare privind probele de selecţie şi conţinutul dosarului de candidat se pot obţine la sediul Centrului Militar Judeţean Bihor, situat în Oradea, str.Dunărea nr. 2, sau la telefoanele: 0259/417.548 şi 0259/434.596, persoană de contact mr. Mihăiţă Dondonici.