Răpus de caniculă
Un tânăr de 32 de ani, din Cadea, cu probleme cardiace din copilărie, şi-a pierdut viaţa, sâmbătă, la orele amiezii, expunându-se excesiv la soare.
Potrivit declaraţiilor mamei acestuia, tânărul i-ar fi spus sâmbătă, la amiază, că se duce la ABC-ul din sat, luând-o, cum îi era obiceiul, pe o scurtătură pe lângă grădinile din vecinătatea casei. După două - trei ore, văzând că nu mai apare, mama s-a alarmat şi a pornit în căutarea sa. Femeia şi-a găsit fiul zăcând la pământ în arşiţa soarelui pe un drum de ţară, la marginea unui lan de porumb. Zdrobită de durere, a alertat vecinii şi a cerut ajutorul Ambulanţei. Sosit la faţa locului, echipajul medical de urgenţă nu a mai putut face nimic pentru salvarea tânărului, care decedase de câteva ore. Trupul neînsufleţit al acestuia a fost transportat de către un echipaj de la Laboratorul de Medicină Legală Bihor pentru efectuarea autopsiei.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.