Deoarece pentru zilele de 14 şi 15 august a.c. a fost emisă avertizare de cod galben de caniculă pentru judeţul Bihor, M.S.P. reaminteşte populaţiei să ţină cont de avertizările pentru diminuarea efectelor caniculei.
În primul rând, se recomandă, pe cât posibil, evitarea expunerii prelungite la soare între orele 11:00 - 18:00, purtarea pălăriilor de soare, de haine lejere şi ample, din fibre naturale, în culori deschise, iar în incinte, reglarea aparatelor de aer condiţionat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală. Totodată, se recomandă ca fiecare persoană să consume zilnic între 1,5 - 2 litri de lichide, fără a aştepta apariţia senzaţiei de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 - 20 de minute. Nu este recomandabil consumul de alcool (inclusiv bere sau vin), deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii, şi evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase), acestea fiind diuretice. Benefic în combaterea caniculei este şi consumul de fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castarveţi, roşii), datorită conţinutului lor ridicat de apă. De evitat sunt şi activităţile ce necesită un consum mare de energie (sport, gradinărit etc.). A.S.P mai recomandă să se limiteze creşterea temperaturii în locuinţe prin închiderea ferestrelor expuse la soare şi ţinerea acestora închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă. Deschiderea ferestrelor se recomandă abia seara târziu, în cursul nopţii şi dimineaţa devreme, provocând curenţi de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuinţă.
După cum ne-a precizat Dorel Târţ, purtătorul de cuvânt de la A.S.P. Bihor, punctele anticaniculă funcţionează în acest moment la nivelul municipiului Oradea şi vor fi deschise în fiecare zi, între orele 10:00 şi 18:00, atâta timp cât se menţine avertizarea de cod galben sau portocaliu.