Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor a demarat un program de prevenire a infracţiunilor stradale care face parte dintr-un proiect desfăşurat la nivel naţional intitulat sugestiv "Siguranţa ta contează". Iniţiativa IPJ Bihor vine după ce, în urma bilanţului pe primele nouă luni ale acestui an, infracţiunile de tâlhărie la nivelul judeţelui au crescut de la 98 în 2004, la 135. Înaintea iniţierii acestui proiect, specialiştii din cadrul IPJ au efectuat o cercetare privind dinamica infracţiunilor de tâlhărie. Astfel, s-a constatat că majoritatea acestor infracţiuni (92%) au loc în mediul urban, în spaţii deschise precum parcurile, străzile sau în apropierea unităţilor de învăţământ. Chiar dacă comiterea unei tâlhării pare mai mult probabilă noaptea, studiul arată că, dimpotrivă, majoritatea infracţiunilor de acest gen au fost comise în plină zi. În ceea ce priveşte victimele, din cele 142 înregistrate în judeţul nostru, 60% au fost bărbaţi şi doar 40% femei. În schimb, autorii sunt în marea majoritate bărbaţi, neşcolarizaţi, recidivişti, minori provenind din familii dezorganizate, fără loc de muncă, principalul motiv pentru care recurg la astfel de gesturi fiind lipsa de bani. În urma analizării tuturor acestor date, sociologii şi psihologii din cadrul IPJ Bihor au concluzionat că se impune o campanie de prevenire a tâlhăriilor în rândul elevilor, femeilor sau persoanelor de vârsta a III-a. "Având în vedere faptul că persoanele de sex feminin sunt victime predilecte ale infracţiunii de tâlhărie, vom organiza mese rotunde şi întâlniri cu femei implicate activ în viaţa societăţii locale, în vederea identificării unor soluţii practice de combatere a victimizării lor", a precizat Smaranda Olah, psiholog în cadrul IPJ Bihor. Întâlniri vor mai avea loc cu persoane de vârsta a III-a, cu preşedinţii asociaţiilor de proprietari din Oradea, cu reprezentanţi ai cultelor religioase şi cu lideri de opinie ai comunităţii de rromi.