Elevii orădeni au la dispoziţie, începând de ieri, un laborator de educaţie rutieră, în cadrul căreia se vor putea întâlni cu oamenii legii pentru a afla totul despre conduita în trafic. Laboratorul a fost inaugurat în incinta sediului ACR Bihor şi este dotat cu semne de circulaţie, machete, videoproiector etc. Una dintre cele mai importante activităţi desfăşurate în judeţul Bihor în această săptămână, declarată "Săptămâna mondială a siguranţei rutiere", a fost inaugurarea primului laborator de educaţie rutieră din judeţul nostru. Iniţiativa a aparţinut ACR şi IPJ Bihor, instituţiile fiind sprijinite în acest demers şi de reprezentanţii firmei Bechtel. Astfel, începând de ieri, elevii orădeni, care până acum participau la orele de educaţie rutieră în cadrul instituţiilor de învăţământ, au la dispoziţie un spaţiu adecvat şi dotat corespunzător pentru aceste activităţi. Laboratorul dispune de machete, de un videoproiector, indicatoare rutiere, iar pe viitor, se doreşte şi realizarea unui program pe calculator care să simuleze diverse situaţii în trafic. Potrivit directorului ACR, laboratorul este zilnic la dispoziţia tuturor elevilor care doresc să înveţe regulile de circulaţie şi să afle mai multe despre conduita corespunzătoare în trafic de la reprezentanţii ACR sau poliţiştii orădeni. Laboratorul din Oradea este al şaptelea inaugurat în ţară, iar primii copii care i-au călcat pragul au fost elevii şcolii "Nicolae Bălcescu" din municipiu, care, ieri, au învăţat care este modul corect de traversare a străzii, importanţa purtării centurii de siguranţă, dar şi semnificaţia câtorva semne de circulaţie. Tot în cadrul Săptămânii mondiale a siguranţei rutiere, ACR şi IPJ Bihor au organizat un concurs de educaţie rutieră la care au luat parte elevii şcolii "Ioan Bogdan", din Oradea. Cei 24 de concurenţi au trebuit să rezolve într-o jumătate de oră câte un chestionar format din 20 de întrebări cu tematică rutieră, cei mai buni dintre ei urmând să participe la un alt proiect iniţiat de IPJ Bihor, "Învăţăm să circulăm, viaţa să ne-o protejăm".