Primii lebeniţari din Dolj au poposit lângă piaţa din Rogerius
O noutate a sezonului de vară ce se anunţă canicular este că au început să sosească în Oradea producătorii agricoli din Oltenia, cu harbuji. Din localitatea Bechet, tocmai de la aproape 800 kilometri depărtare, familia de agricultori "lebeniţari" Frăţilă şi cu cei doi copii, unul de 10 ani, respectiv de 12 ani, şi-a aşezat marfa lângă Piaţa din Rogerius, în faţa Policlinicii de Copii.
De acum şi până în toamnă delicioasa şi suculenta lebeniţă, precum şi pepenii verzi de câmp, nu de seră sau solar, vor constitui fructul pământului cel mai căutat pe piaţă. "Noi cunoaştem locul, spune tanti Maria, soţia unuia dintre producătorii de lebeniţă. Am venit şi cu copiii, fiind în vacanţă, ne ajută şi ei. Aici am fost şi anul trecut, ştiind că în Oradea este un vad comercial bun". Condiţiile de valorificare a acestui produs alimentar nu sunt tocmai corespunzătoare, când pepenii sunt puşi pe trotuar, fără vreun acoperiş care să-i apere de soarele puternic sau de ploaie. Copiii dorm noaptea în părculeţ, pe nişte cartoane, acoperiţi cu pături aduse de acasă, iar mamele şi taţii păzesc pepenii. Acum, la început de sezon, au sosit din Oltenia doar două familii care şi-au descărcat marfa spre vânzare în grămezi de-a lungul trotuarului, ocupând astfel loc şi pentru alţi producători, cunoscuţi de ai lor, pe care îi aşteaptă să sosească curând.
Din spusele Mariei, agricultorii din Dolj luptă din răsputeri să contracareze seceta, prin irigaţii şi praşile la timp, pentru ca producţia să fie la fel ca aceea de anul trecut, dar nu folosesc pesticide sau insecticide. Orădenii îi aşteaptă cu plăcere, mai ales că în prezent kilogramul de lebeniţă, "trufanda de câmp", se vinde cu 2,5 lei. Cu cât vor veni mai mulţi producători să-şi valorifice marfa în cantităţi mari, preţurile vor fi şi în favoarea cumpărătorilor cu buzunar mai subţire - pensionarii.
Locuri autorizate pentru comercializare
Pentru cei interesaţi, începând de săptămâna viitoare, se vor comercializa pepeni în 15 locuri din Oradea, şi anume: la intersecţia dintre str. Dimitrie Cantemir şi Aleea Salca, la intersecţia dintre str. Bumbacului şi C-tin Noica, la intersecţia dintre str. Corneliu Coposu şi str. Olimpiadei, la intersecţia dintre str. Ştefan cel Mare şi str. Transilvaniei, la intersecţia dintre str. Transilvaniei şi str. Moldovei, pe str. Corneliu Coposu (Arsmed), str. Grădinarilor, cartierul Velenţa, str. Seleuşului, str. Războieni, la intersecţia dintre str. Sovata şi str. Fagului, pe str. Cazaban, la intersecţia dintre Calea Aradului cu străzile Henrik Ibsen şi Padişului, str. Dragoş Vodă, str. Erofte Grigore. Preţul staţionării pe domeniul public pentru comercianţi este de 2,4 RON/mp/ zi.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.