Zorii zilei de ieri au adus prima zăpadă în această perioadă a Sărbătorilor de Iarnă. Începând cu ora 5.30, ninsoarea s-a abătut asupra oraşului de peste Crişul Repede, dar şi peste Bihor. Dacă până acum drumarii au "şomat", începând de ieri aceştia trebuie să fie mobilizaţi pe teren. Pe cele 10 drumuri naţionale care străbat Bihorul, angajaţii Secţiei Drumuri Naţionale Oradea au intervenit încă de la ora 6.00. Au fost trimise pe teren 46 de utilaje cu lame. De asemenea, în cursul zilei de ieri, aproape 400 t de materiale antiderapante au fost întrebuinţate pe drumurile naţionale. Ninsoarea de ieri a atins în zona Arieşeni 15 cm, în zona Piatra Craiului şi Aleşd - 5 cm, la Şinteu - până la 4 cm, la Săcueni - 3 cm, la Marghita - peste 2 cm, iar la Oradea - până la 1 cm. Modul în care drumarii Secţiei Drumuri Naţionale au intervenit în zona Aleşd i-a făcut pe unii şoferi să se plângă de ineficienţa acestora, reclamând faptul că drumul naţional era acoperit cu polei. Deszăpezirea drumurilor judeţene cade în sarcina societăţii Selina, care are în administrare aproape 40 de drumuri, acestea fiind deservite de cinci baze şi un punct de sprijin la Stâna de Vale. Pentru deszăpezirea drumurilor judeţene au fost mobilizaţi aproape 80 de oameni, intervenind cu 25 de maşini cu lame şi împrăştiind material antiderapant. Pe raza municipiului Oradea utilajele de deszăpezire au intervenit începând cu oar 5.45. Această activitate se află în subordinea RER Ecologic Service, care a mobilizat 10 maşini cu lame, cinci cisterne cu clorură de calciu şi saşe maşini cu material antiderapant din nisip şi sare. "Avem pe stoc 150 t de sare şi nisip, precum şi 110 l de clorură de calciu. Mai dispunem şi de 200 m cubi de nisip. Am intervenit, începând cu ora 5.45, pe principalele artere", ne-a declarat Ioan Sărac, director RER. Chiar dacă majoritatea orădenilor vor sărbători mai multe zile, drumarii vor fi la datorie în toate cele patru zile libere.