De la 30 kg la 20 de tone de gheaţă pe zi
Din acel moment au început să se documenteze despre tot ceea ce înseamnă gheaţă şi ce ar trebui făcut pentru a pune pe picioare o asemenea investiţie. În acest timp, aflându-se într-o scurtă vizită în Ungaria împreună cu fratele său, cei doi au văzut o maşină pe care scria "cuburi de gheaţă", moment în care au hotărât să ia legătura cu cei care se ocupau de respectiva afacere şi să vadă ce presupune o astfel de muncă. După acel episod, cei doi au cumpărat o mică maşină de făcut gheaţă, de provenienţă rusească, care producea aproximativ 30 de kg de gheaţă pe zi, pe care o distribuiau mai apoi la diverşi agenţi economici din oraş, desfăşurându-şi activitatea într-un mic garaj închiriat în Oradea. În momentul de faţă, şi-au achiziţionat un aparat performant de provenienţă americană, care produce până la 20 de tone de gheaţă pe zi. Întrucât este o activitate de sezon, cererea este în cea mai mare parte în sezonul cald, producţia restrângându-se în sezonul rece până la aproximativ 30% din capacitatea maximă. Fiind primul producător de acest gen de pe piaţa din România, iar solicitările pentru acest banal produs, mult prea numeroase, la început a fost nevoie să se apeleze la importul din ţara vecină.

O afacere în care se îmbină utilul cu plăcutul
În prezent, principalul loc de desfacere este zona Bucureştiului şi litoralul Mării Negre, cu toate că deja în această parte a ţării au apărut câteva firme de profil, şi, bineînţeles, partea de vest a ţării, unde societatea orădeană este deocamdată singurul producător. Distribuţia se face cu autovehicule proprii spre depozitele frigorifice care sunt în principale centre de consum, în speţă litoralul şi Capitala. Gheaţa este livrată de aici spre principalii parteneri, şi anume marile reţele de benzinării, hoteluri, cluburi, restaurante etc. "Afacerea se va mări, având ca obiectiv imediat extinderea reţelei de distribuţie spre partea de nord-est a ţării, unde avem o slabă reprezentare, deocamdată, iar următorul pas va fi să ne extindem reţeaua de distribuţie şi dincolo de graniţele ţării", ne spune tânărul investitor Gabriel Pleşca. Cum activitatea este una de sezon, în perioada rece, cei doi asociaţi, Gabriel şi Florin Pleşca, s-au gândit să dezvolte şi latura artistică a acestui domeniu, cum ar fi sculptura în gheaţă, aspect pe care îl abordează împreună cu Adrian Hulbert. De fapt, câteva lucrări au fost expuse deja în anul 2006, de Crăciun, pe strada Republicii, iar în anul 2007, în faţa Primăriei din Oradea. Pe lângă aceste "opere de artă", au fost executate şi lucrări la comandă pentru diverse personalităţi ale lumii publice, cum ar fi Irinel Columbeanu şi Adrian Năstase.