Duminică, în capela Penitenciarului orădean a avut loc, pentru prima dată, oficierea, de către preotul capelan Dan Lele, a Sfintei Taine a căsătoriei pentru două persoane private de libertate aflate în custodia unităţii de detenţie. Căsătoria civilă a celor doi deţinuţi a fost oficiată săptămâna trecută de către un ofiţer al Stării Civile din cadrul Primăriei Oradea. Potrivit legii, persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate au dreptul la încheierea unei căsătorii în penitenciar. Administraţia penitenciarului are obligaţia de a asigura condiţiile necesare încheierii căsătoriei. După încheierea căsătoriei, soţii pot rămâne în penitenciar, într-o cameră separată, timp de 48 de ore, cu acordul directorului penitenciarului. În certificatul de căsătorie, la locul încheierii căsătoriei se înscrie localitatea în a cărei rază teritorială este situat penitenciarul. Având în vedere faptul că, până în prezent, în cadrul Penitenciarului Oradea nu există spaţiu şi resurse disponibile pentru amenajarea unei camere intime, dar şi pentru că unul dintre miri este clasificat în regim închis de executare a pedepsei, cei doi proaspăt căsătoriţi au beneficiat doar de o vizită suplimentară. La finalul ceremoniei, preotul capelan a insistat pe importanţa valorilor învăţăturii Bisericii Creştine faţă de familia nou întemeiată, după care invitaţii au felicitat mirii.