Portofel cu bani, acte şi bilete de călătorie, găsit de jandarmi
Un bărbat căruia i s-a făcut rău în sediul Primăriei din Marghita în timp ce aştepta să îşi achite taxele, şi-a pierdut portofelul în momentul în care era urcat în ambulanţă. Omul a avut noroc cu jandarmii care au trecut prin zonă şi care i-au înapoiat banii şi actele.
Potrivit Inpectoratului Judeţean de Jandarmi, joi, o patrulă de jandarmi din cadrul Grupei de Supraveghere şi Intervenţie Marghita a observat o ambulanţă care urca pe targă o persoană. La sosirea lor, imediat după plecarea ambulanţei, jandarmii au găsit un portofel în locul în care aceasta a staţionat. În portofel era suma de 1200 lei, cupoane de pensie şi legitimaţii gratuite de circulaţie pe autobuze şi CFR şi o carte de identitate. "În urma dialogului cu portarul Primăriei Marghita, acesta a afirmat că un bărbat a venit să-şi plătească taxele, dar i s-a făcut rău, drept pentru care personalul Primăriei a chemat ambulanţa. Jandarmii s-au deplasat la spitalul din localitate, unde nu au putut lua legătura cu acesta deoarece era inconştient, dar au lăsat actul de identitate pentru a i se întocmi fişa de internare. Deoarece nu au putut sta de vorbă cu proprietarul, subofiţerii s-au deplasat la domiciliul acestuia unde nu au găsit pe nimeni. Vecinii i-au informat că bărbatul locuieşte singur şi are un fiu care locuieşte în Bucureşti", a precizat lt. Ioan Bogdan, purtătorul de cuvânt al IJJ Bihor. Ulterior, jandarmii au încercat încă o dată să ia legătura cu bărbatul la spital, însă au aflat că acesta a fost operat de urgenţă. În cele din urmă, oamenii legii au reuşit să ia legătura telefonică cu fiul bihoreanului, care l-a împuternicit pe un prieten de familie din localitate să ridice portofelul găsit de jandarmi.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.