Poliţiştii bihoreni au acţionat preventiv ieri, în Piaţa "Cetate", pentru promovarea mesajului campaniei "Infractorii te pot cunoaşte mai bine decât crezi". Orădenii au primit din partea oamenilor legii pliante preventive, dar şi sfaturi pentru a nu deveni victimele infractorilor.

Ieri, începând cu ora 10.00, în Piaţa Cetate din Municipiul Oradea, poliţiştii de prevenire din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi poliţiştii de proximitate din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au desfăşurat prima acţiune în cadrul Campaniei, prin distribuirea de materiale preventive şi discuţii cu cetăţenii pe marginea măsurilor de prevenţie ce trebuie adoptate pentru protejarea bunurilor proprii. Pe parcursul derulării campaniei preventive, poliţiştii de prevenire şi de proximitate bihoreni vor acţiona pentru promovarea mesajelor preventive în toate oraşele şi municipiile din judeţul Bihor, urmând a transmite recomandări privind măsurile de autoprotecţie şi adoptarea unei conduite preventive care să reducă riscul de victimizare. Prin intermediul acestei campanii preventive, poliţiştii de prevenire şi proximitate bihoreni vor informa persoanele vulnerabile despre cum să prevină victimizarea. Principalele direcţii de acţiune ale campaniei sunt transmiterea mesajelor cu caracter preventiv prin intermediul canalelor de informare în masă, distribuirea de materiale informativ - preventive ce conţin recomandări destinate protecţiei locuinţelor şi organizarea de acţiuni pentru diverse categorii de beneficiari. Totodată, vor fi desfăşurate întâlniri cu membrii asociaţiilor de proprietari în vederea transmiterii de informaţii destinate prevenirii tâlhăriilor, furturilor din locuinţe, furturilor de/din auto.