Poliţişti din cadrul Compartimentului Poliţiei de Proximitate împreună cu reprezentanţi ai Fundaţiei „Maica Tereza" au desfăşurat, ieri, o activitate cu caracter preventiv la Centrul Multifuncţional pentru persoane vârstnice Ioşia din municipiul Oradea.

Tema întâlnirii de ieri a fost prevenirea victimizării persoanelor de vârsta a treia, iar acţiunea organizată de oamenii legii face parte dintr-un proiect de security - marketing mai amplu, intitulat „Împreună pentru mai multă siguranţă". Astfel, în cadrul programului, poliţiştii de proximitate se întâlnesc cu pensionarii orădeni, sfătuindu-i pe aceştia cum să se comporte pentru a nu deveni ţinta hoţilor, a escrocilor sau chiar victimele unor accidente rutiere. Ieri, alături de poliţişti, la Centrul Multifuncţional pentru persoane vârstnice din Ioşia au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Fundaţiei „Maica Tereza", care au adus cu ei câteva zeci de pachete cu alimente ce au fost oferite pensionarilor prezenţi la centru. Persoanele de vârsta a treia au apreciat iniţiativa oamenilor în uniformă, dar şi gestul fundaţiei, care, de altfel, nu este la prima acţiune caritabilă.