Platforma de la Abrămuţ luată, cu asalt de pompieri
În perioada 16-20 martie a.c., Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului Pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana" Bihor a organizat şi desfăşurat un control pe linia prevenirii incendiilor şi a protecţiei civile la S.C. Petrom SA Grup Zăcăminte Suplac.
În cadrul acţiunii s-a realizat testarea planului de urgenţă externă al operatorului economic, a activităţii care prezintă pericole de producere a accidentelor majore în care sunt implicate substanţe periculoase, printr-un exerciţiu desfăşurat pe platforma Staţiei de Degazolinare Abrămuţ. "Exerciţiul a avut scop testarea viabilităţii planului de urgenţă externă, urmărindu-se activitatea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi a ISU "Crişana" pentru conducerea şi coordonarea forţelor de intervenţie prevăzute a fi utilizate în vederea limitării şi înlăturării efectelor unei situaţii de urgenţă, antrenarea tuturor forţelor participante şi verificarea modului de cooperare între acestea", a declarat cpt. Sorin Caba, purtător de cuvânt al ISU Bihor. Situaţia tactică creată s-a referit la producerea unui incendiu pe platformă, în urma căruia au fost rănite 6 persoane şi distruse rezervoare de gazolină. La nivelul operatorului economic s-a efectuat alarmarea întregului personal, iar prin celula pentru situaţii de urgenţă s-a coordonat activitatea personalului propriu până la sosirea echipajelor de pompieri şi a celor de la SMURD. Concomitent cu acordarea asistenţei medicale şi transportarea răniţilor la spital de către echipajele medicale, echipajele de pompieri militari, respectiv membrii serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă au intervenit cu apă şi spumă pentru limitarea şi lichidarea incendiului produs, ulterior desfăşurându-se activităţi comune după dezastru, în vederea stabilirii normalităţii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.