Peticul albastru din imensitatea cerului este dedicat lor
Înfiinţat în urmă cu cinci ani, din necesităţi stringente, Centrului de zi al Asociaţiei Handicapaţilor Psihic Oradea, situat pe str. Clujului, nr. 70, i s-a conferit - prin serviciile de asistenţă socială care se adresează persoanelor cu boli psihice grave (sindrom discordant) şi persoanelor cu handicap mintal uşor şi mediu - singura unitate de acest fel cu caracter pilot.
La început a existat înţelegerea din partea Primăriei pentru obţinerea unui spaţiu în care să ne desfăşurăm activitatea, adică proiectul ambiţios de a oferi o şansă de reintegrare în societate semenilor atinşi de boli psihice şi handicap mintal, ne preciza coordonatoarea Centrului, prof. Luminiţa Bâc. A urmat apoi perioada renovărilor şi reparaţiilor, a compartimentărilor necesare desfăşurării activităţilor de asistenţă socială cum sunt: discuţii în grup, dezvoltarea aptitudinilor de manualitate (recondiţionarea îmbrăcămintei, cusut, prelucrarea lemnului, reparaţii încălţăminte), ergoterapie, terapie ocupaţională (croitorie, lucru manual, grădinărit) etc.
Confidenţialitate şi respect
Pentru un neavizat, primul contact cu lumea mai aparte a celor care sunt beneficiarii Centrului de zi pare o experienţă deosebită. Şi este aşa, pentru că aici persoanelor asistate, unele din municipiul Oradea, altele din judeţ, dar cu rudenii în oraş, li se oferă sarcini de îngrijire psihiatrică complementară. Centrul lucrează preventiv, sprijinind evitarea internărilor într-un spital de psihiatrie, şi reabilitativ, scurtând, în acelaşi timp, perioadele de internare în spitalele de profil. Pentru un gazetar care caută senzaţionalul şi dorinţa de a afla numele celor asistaţi aici, dezamăgirea va fi totală, fiind respectată confidenţialitatea familiilor din care provin. "Cum să ne permitem să dăm publicităţii identitatea persoanelor, fără acceptul lor? Este inadmisibil", ne spune dna Bâc.
Ca o familie
Din 1998, de când a început să funcţioneze, Centrul de zi pentru Bolnavi Psihic face oferte de structurare a zilei pentru persoanele cu boli psihice, înlesnindu-le acestora o viaţă normală în afara clinicii. Clienţii - azi în număr de 33 - vin de bunăvoie aici. Ei au un program individual prin care îşi aleg activităţile la care vor să participe. Obligatorie este doar participarea la activităţile acceptate. Aşa se face că unii pictează, alţii lucrează în atelierul de creaţie, alţii la grădinărit, la îngrijirea florilor, la activităţi de curăţenie - aici neexistând femeie de serviciu sau îngrijitoare - personalul existent fiind cel angrenat în desfăşurarea activităţilor pe grupe de lucru. Totul se petrece, însă, ca într-o familie: îşi spun pe numele mic, cel de familie fiind uitat, îşi spun unul altuia necazurile şi bucuriile, se ajută reciproc. Unii au uns, pentru prima oară în viaţă, o felie de pâine cu unt, părinţii scutindu-i până acum de "această corvoadă". Dar angajaţii centrului acceptă individual dorinţele şi problemele clienţilor. Problemele destăinuite sunt tratate cu confidenţialitate. La cazuri deosebite, solicită sprijin de specialitate de la coordonatorul Proiectului Rum?nienliefe al Fundaţiei Evanghelice Alsterdorf din Hamburg, părintele existenţei acestui centru.
Nemulţumirile persoanelor asistate privind serviciile primite se aduc la cunoştinţa coordonatorului centrului prin comunicare directă. Nimic nu este ascuns, ocolit sau, dimpotrivă, exagerat. Se tinde spre viaţa de normalitate dintr-o familie obişnuită. Ceea ce se şi întâmplă dacă ajungi observator sui-generis pentru o scurtă sau mai lungă perioadă.
Dulciuri pentru toţi
După conferinţa de presă, reprezentanta Asociaţiei "Cartea Catolică", cea care a donat 2000 de Euro pentru amenajarea centrului, la începutul anului 2003, dra Andreea Nagy, a oferit celor asistaţi şi personalului dulciuri, ca recompensă a armoniei ce domneşte în această mare familie cu suflete inegalabile. Tânăra psiholog Roxana Gidaci, angajată de doi ani aici, vorbeşte cu căldură şi înţelegere despre nevoile clienţilor centrului de zi, fie că este vorba despre cei de 22 de ani sau despre cei de 64 de ani. "Nu ştii niciodată ce-ţi oferă viaţa, într-o zi poţi claca, şi ce să faci? Să rămâi o frunză-n vânt? Categoric, nu! Şansa o are fiecare dintre noi, numai să vrea şi să fie sprijinit".
De ce nu, calculatorul?
Activităţile pedagogice (scris, citit, operare pe calculator, folosirea copiatorului) fac parte din programul pilot al instituţiei, alegerea revenindu-le asistenţilor, în funcţie de pregătire şi doleanţe. De ce să nu-ţi exerciţi şi coordonezi aptitudinile, concentrarea şi memoria începând chiar cu un banal joc de cărţi sau de copii??
Este ceva rău în asta? Nicidecum! Peticul albastru din imensitatea cerului le este dedicat lor, persoanelor aflate în suferinţă, care tânjesc şi se străduiesc, ajutate de personalul centrului de zi, să atingă din nou pragul de normalitate, nefiind respinse de societatea civilă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.