Peste două sute de bihoreni suferă de sindromul Down
Sindromul Down este o afecţiune genetică cauzată de prezenţa unui cromozom suplimentar. Se presupune că intervin mai mulţi factori care determină apariţia acestui cromozom suplimentar, precum tulburările hormonale, radiaţiile, infecţiile virale, problemele imunologice, dar mai ales vârsta mamei. Incidenţa sindromului este de 1 la 800 de nou-născuţi. Singurul medicament este educaţia, îngrijirea atentă şi permanentă de la cea mai fragedă vârstă.
Riscul de a naşte un copil cu sindromul Down este influenţat de vârsta mamei. Este foarte mic pentru mamele tinere şi creşte lent, paralel cu vârsta, amplificându-se după 40 de ani. Simptomele caracteristice acestei boli sunt tonusul muscular scăzut, faţa mai lată, gura şi urechile mici, diametrul capului redus, gâtul mai scurt, mâna mai mică, retard mintal, malformaţii cardiace, digestive, tulburări metabolice etc. Persoanele afectate de sindromul Down au, în general, abilităţi fizice şi psihice mai scăzute, deseori fiind vorba de retard fizic mediu sau sever. Doar un număr redus suferă de un retard mintal deosebit de grav. Copiii care suferă de sindromul Down sunt predispuşi bolilor cardiace, bolilor gastrice, precum şi multor altor neajunsuri. Deşi această afecţiune este incurabilă, intervenţia medicală rapidă, efectuarea analizelor şi a testelor necesare, precum şi tratamentul medicamentos, în cazurile în care acesta se impune, pot îmbunătăţi considerabil viaţa copiilor care suferă de această boală. În 1929, speranţa de viaţă a acestor persoane era de nouă ani, în 1986 - de 55 de ani, iar în acest moment este egală cu cea a oamenilor obişnuiţi. La 5 ani, copiii care suferă de sindromul Down au un coeficient de inteligenţă de 50, media normală fiind de 100. Coeficientul se diminuează progresiv. Persoanele afectate de sindromul Down sunt persoane mici de înăţime, bărbaţii au în medie doar 1,55 cm, iar femeile - numai 1,44 cm. Femeilor însărcinate li se recomandă realizarea unui diagnostic prenatal în primele luni de sarcină care constă în prelevarea a 5 ml de sânge periferic de la mamă ce poate ajuta la estimarea riscului individual al unei femei pentru o sarcină cu sindrom Down.
ADOR, sprijinul persoanelor cu sindromul Down din Bihor
În judeţul Bihor, există aproximativ 250 de persoane care suferă de sindromul Down, iar în Oradea, 100. De integrarea şi reabilitarea acestora se ocupă Asociaţia Down Oradea România (ADOR), în cadrul căreia sunt înregistrate zeci de persoane cu o astfel de dizabilitate. ADOR este o asociaţie de părinţi şi aparţinători ai persoanelor în cauză, sprijiniţi de medici generalişti, geneticieni, psihologi şi cadre didactice. Asociaţia a realizat un proiect intitulat "Iedera" pentru tinerii şi adulţii cu sindromul Down, cu scopul de a le crea un mediu protejat, unde ei pot câştiga o anumită autonomie. Pe lângă programele pe care le urmează, aceştia au la dispoziţie un centru medical şi unul de cercetare, iar alfabetizarea şi integrarea lor se face în cadrul unor şcoli speciale. Atât copiii, cât şi adulţii care suferă de sindrom Down dispun de asistenţă la domiciliu, de sprijin medical (logopedie, kinetoterapie, terapie prin muzică şi consiliere) şi de activităţi cu orientare artistică, în care se încearcă stimularea aptitudinilor prin dans şi teatru. Este important de menţionat faptul că aceşti copii sunt capabili să primească o calificare profesională, de-a lungul vieţii, ei urmând programe specializate, care le oferă posibilitatea de a urma studii superioare şi chiar de a profesa în anumite instituţii publice.
Dat fiind faptul că mâine, 21 martie, este Ziua Mondială a Sindromului Down, în bisericile de toate confesiunile din Oradea şi judeţ se vor rosti rugăciuni pentru persoanele cu sindromul Down şi familiile lor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.