Peste 600 de noi cereri pentru ajutorul de şomaj - Absolvenţii îngroaşă rândul şomerilor
Reprezentanții AJOFM Bihor au anunţat că, până acum, aproximativ 600 din cei peste 4.800 absolvenţi de liceu din județul Bihor care au susţinut Bacalaureatul în prima sesiune din acest an și-au depus dosarele pentru a obține ajutorul de şomaj.
"Din luna mai şi până în prezent, şi-au înregistrat cereri pentru luarea în evidenţele noastre circa 600 de tineri absolvenţi de liceu care au susţinut prima sesiune a Bacalaureatului în acest an, pentru că în cazul celor care termină liceul sau şcoala profesională data absolvirii este luna mai. Grosul cererilor, însă, abia urmează, pentru că în cazul celor care termină facultăţile legea spune că data absolvirii este data examenului de licenţă, care este susţinut acum, în iulie", a declarat directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bihor, Bekesi Csaba. Potrivit acestuia, cele mai multe solicitări, aproximativ 300, au fost înregistrate în judeţul Bihor din partea tinerilor absolvenţi de licee, colegii şi şcoli profesionale din zona Beiuş, pentru că aici există multe unităţi de învăţământ şi mai puţini angajatori. "Ne aşteptăm ca la finalul anului să avem cam acelaşi număr de dosare ca anul trecut, cam 2.700-2.800", a adăugat Bekesi Csaba. Potrivit acestuia, primii tineri absolvenţi de licee, colegii şi şcoli profesionale care au cerut să fie luaţi în evidenţe în vederea întocmirii dosarelor pentru primirea ajutoarelor de şomaj, dar şi pentru înscrierea la cursuri de pregătire profesională, sunt absolvenţii unor unităţi de învăţământ cu un profil pentru care şansele de angajare sunt reduse. "Un absolvent al Liceului Sportiv din Oradea ce să facă după absolvire? Cine îl angajează? Pe ce meserie? Chiar zilele acestea a venit la noi un tânăr absolvent al Liceului Sportiv care s-a înscris la un curs de bucătar, să se facă pizzer", a spus Bekesi. De asemenea, o tânără absolventă a unui colegiu la specializarea Siguranţă alimentară şi-a depus dosarul pentru şomaj şi s-a înscris la un curs de reconversie profesională după ce a constatat că nu a găsit un loc de muncă potrivit pregătirii sale, renunţând totodată să urmeze cursuri de învăţământ superior în aceeaşi specializare, din acelaşi motiv. Şeful AJOFM Bihor a precizat că, potrivit legii, tinerii absolvenţi ai învăţământului liceal şi universitar au la dispoziţie 60 de zile de la data absolvirii pentru a-şi depune dosarele de şomaj. Ajutorul de şomaj este de 250 lei pe lună şi poate fi încasat timp de şase luni. "În acest interval de timp, însă, punem la dispoziţia absolvenţilor numeroase măsuri active de informare, consiliere şi mediere pe piaţa muncii, de formare şi reconversie profesională. Dacă în cele şase luni un absolvent este angajat, primeşte o primă de angajare de 500 lei, plus ajutorul de şomaj până la expirarea celor şase luni. Paradoxul este că, în acelaşi timp, avem extrem de multe solicitări de la angajatori pentru foarte multe meserii, şi nu prea există ofertă din partea forţei de muncă", a mai spus Bekesi Csaba. În Bihor sunt numeroase anunţuri de angajare în meserii precum consilier vânzări, contabil, inginer electromecanic, inginer instalaţii, inginer constructor, manager echipă, psiholog şi chiar funcţionar administrativ (pentru absolvenţii cu studii superioare), asistent medical, bucătar, barman, recepţioner, cameristă hotel, fierar betonist, dulgher, mecanic, strungar, şofer autocamion, stivuitorist (pentru absolvenţii cu studii liceale şi profesionale), ambalator şi curier (pentru muncitorii necalificaţi). Anul acesta, în judeţul Bihor au susţinut examenul de bacalaureat 4.847 de tineri din 5.353 candidaţi înscrişi. Din totalul celor care s-au prezentat la examen, doar 2.922 de candidaţi l-au şi promovat.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.