La nivelul judeţului Bihor, au fost 6.182 astfel de persoane, toţi cei care s-au adresat Serviciului Public de Ocupare în primele 3 luni ale anului beneficiind de asistenţă pentru înregistrarea în baza de date ca potenţiali aspiranţi la un loc de muncă. În aceeaşi perioadă, 4.777 de persoane au participat la măsurile active de stimulare a ocupării, dintre acestea 3.158 găsindu-şi un loc de muncă. Fidelă dezideratului său de a se adresa tuturor persoanelor înregistrate, fără niciun fel de discriminare, Agenţia Judeţeană pentru ocuparea Forţei de Muncă Bihor a depus eforturi pentru integrarea sau reintegrarea celor care au mai multă nevoie de sprijin din cauza barierelor legate de vârstă, respectiv persoanelor peste 45 de ani, dar şi a tinerilor lipsiţi de experienţă profesională. Structura şomajului înregistrat înclină balanţa spre cei din categoria de vârstă adultă, cei peste 40 de ani. Procentul mediu de şomeri cu vârsta sub 25 de ani înregistraţi în evidenţele agenţiei judeţene, în perioada ianuarie - martie 2008, este de 17%, în timp ce numărul tinerilor activaţi în măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă a ajuns la 1.028, iar al celor de peste 45 ani, la 994. "Ceea ce este relevant pentru acţiunile întreprinse de agenţie este faptul că activarea în scopul ocupării pe piaţa muncii se face în mod personalizat, în funcţie de caracteristicile socio-profesionale ale fiecărei persoane, pe de o parte, dar şi de opţiunile acestora, pe de altă parte, ocuparea fiind, de multe ori, rezultatul aplicării unui complex de măsuri active. Astfel, o persoană se încadrează în muncă la finalul unui traseu care presupune informarea privind piaţa muncii şi locurile de muncă vacante, instruirea în tehnici de căutare a unui loc de muncă, cuprinderea într-un curs de formare profesională sau într-un curs antreprenorial, după caz", a declarat Ionel Muscalu, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.