Pe parcursul lunii decembrie, până luni, 22 decembrie inclusiv, Asociația Cătunul Verde a desfășurat o amplă campanie de colectare și distribuire a donațiilor, reușind să ajungă la aproximativ 500 de beneficiari: copii și tineri cu dizabilități, familii vulnerabile și mame care își cresc singure copiii.

 

Donațiile primite – alimente neperisabile, dulciuri, jucării, haine, cărți, jocuri de societate – s-au transformat în pachete alimentare pentru mesele de Crăciun, dar și în cadouri care au adus bucurie copiilor.

O parte dintre jocurile de societate și materialele educative au fost păstrate pentru a fi utilizate în cadrul atelierelor desfășurate la Teen Hub.

„Am reușit să oferim cadouri copiilor internați la Spitalul de Recuperare Băile 1 Mai, în două ture diferite, mamelor singure – în colaborare cu Asociația Serviciul Internațional de Salvare a Copiilor – și copiilor vulnerabili din Săcuieni, care frecventează școala cu sprijinul voluntarei noastre, profesoara Reka Gug”, a detaliat Georgeta Szabo, CEO Asociației Cătunul Verde.

Toate cadourile au fost însoțite de activități creative și ateliere de meșteșuguri desfășurate la Săcuieni, Oradea și la Spitalul din Băile 1 Mai.

„Aceste ateliere au fost posibile prin proiectul Carpathian Fund, și reprezintă modelul pe care dorim să îl continuăm și în viitor”, a menționat Georgeta Szabo.

Un exemplu emoționant de solidaritate a venit și din partea elevilor de la Liceul „Lorántffy Zsuzsanna”, care au pregătit cutii de cadou pentru copiii din Săcuieni. Gestul lor este o dovadă că, atunci când comunitatea se unește, binele ajunge acolo unde este cea mai mare nevoie și lasă magie dincolo de sărbători.

„Mulțumim tuturor donatorilor din acest an, care au sprijinit acțiunile și cadourile pregătite, echipei din Austria - Diana și Andreea – pentru colecta organizată pentru noi, Băncii pentru Alimente Oradea și Federației Băncilor pentru Alimente din România, pentru includerea noastră în Colecta Națională de Alimente. De asemenea, le mulțumim celor de la OTL care, și în acest an, au fost parteneri și intermediari în cadrul „Tramvaiului Moșului”, facilitând colectarea cadourilor pentru copiii nevoiași.

Toate aceste inițiative sunt dovada vie că solidaritatea, implicarea și grija față de ceilalți pot transforma sărbătorile într-un moment de speranță, bucurie și comunitate”, a mai transmis reprezentanta Asociației Cătunul Verde.

Activitatea asociației va continua și în anul următor. Cei care doresc, pot contribui prin donații în contul asociației, lei – RO14BTRLRONCRT0538850701, euro – RO61BTRLEURCRT0538850701, USD – RO65BTRLUSDCRT0538850701, iar companiile pot susține proiectele acesteia prin sponsorizări, până la data de 31 decembrie.