Peste 500 de apeluri înregistrate la Telefonul Copilului
Începând cu data de 14 august 2006, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor a pus la dispoziţia comunităţii linia 0259-983, care deserveşte Telefonul Copilului.
Telefonul 983 este un serviciu pentru protecţia copilului, a cărui misiune este să primească semnalările cu privire la situaţiile de abuz, neglijare şi exploatare a minorului, să asigure consilierea telefonică în aceste situaţii şi să intervină prompt în cazurile urgente. Pe parcursul anului 2008, la acest număr s-au înregistrat 569 de apeluri. Dintre acestea, 311 au fost apeluri false, 218 - apeluri de consiliere telefonică şi informare, în timp ce 69 au fost sesizări cu privire la cazurile de abuz, neglijare şi exploatare a copilului. În cele 69 de cazuri s-a intervenit în regim de urgenţă. Problemele care au necesitat intervenţie rapidă au fost de abuz asupra copilului, probleme de comportament, fuga de acasă, exploatare prin muncă, violenţă în familie cu repercusiuni asupra copiilor sau neglijare a copilului. Cei care au apelat Telefonul Copilului au fost în majoritate adulţi: părinţi, rude, vecini, prieteni, reprezentanţi ai unor instituţii - poliţişti, profesori, asistenţi sociali, primari, medici. Din totalul apelurilor înregistrate, 60 au provenit de la copiii care au cerut ajutor sau informaţii cu privire la drepturile pe care le au. Numărul telefonic este pus la dispoziţia cetăţenilor şapte zile pe săptămână, non-stop. "Cei care apelează acest număr găsesc suport emoţional, precum şi ajutor în clarificarea alternativelor pe care le au la dispoziţie, modalitatea de a acţiona în dificultăţile cu care se confruntă, primesc informaţii şi servicii adecvate nevoilor lor, precum şi recomandări pentru soluţionarea situaţiilor care i-au determinat să apeleze Telefonul Copilului. Suportul emoţional şi informaţional generat de consilierii din cadrul Telefonului Copilului se realizează în condiţii de confidenţialitate în ceea ce priveşte identitatea persoanei care a semnalat situaţia", a precizat Ştefan Goţia, purtător de cuvânt al DGASPC Bihor.
Persoanele care au cunoştinţă de cazuri de abuz, neglijare sau exploatare prin muncă a copilului pot apela gratuit Telefonul Copilului pentru a sesiza aceste cazuri. De asemenea, numărul 0259-983 poate fi apelat de către cei interesaţi pentru servicii de informare, consiliere şi orientare în probleme privind protecţia copilului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.