Organizat la Oradea în data de 9 iulie, concertul caritabil „Muzică pentru Viaţă” a reuşit să atragă donaţii de peste 20.000 de euro, o parte din sumă fiind folosită pentru a trata o fetiţă din Oradea, acum complet vindecată.

Potrivit organizatorilor, donaţiile vor ajuta copiii care au nevoie de tratament la spitalul Burlo din Trieste. „Din sponsorizările strânse în luna octombrie 2021 pentru acest eveniment important, suma de 10.001 euro a fost deja folosită pentru a trata o fetiţă din Oradea care acum este complet vindecată”, au transmis organizatorii, care au ţinut să mulțumească tuturor sponsorilor, voluntarilor, instituţiilor şi tuturor celor care au susţinut evenimentul. Reamintim că pe scena amplasată în Cetatea Oradea au urcat tenorii Fabio Andreotti din Italia, Ignacios Encinas din Spania, Armaldo Klogjeri din Albania, Vitalyi Kovalchuk din Ucraina, Mihai Urzicana din România, Rodrigo Trosino din Mexic, Sebastian Ferrada din Chile, Julienne Attoumbre din Republica Coasta de Fildeş, Sinikiro Kawasaki din Japonia şi Liu Jianwei din China. Aceștia au fost acompaniați de Orchestra Filarmonicii de Stat din Oradea, condusă de dirijorul italian Leonardo Quadrini. Acesta este și prezentator al unor evenimente culturale la televiziunea RAI (televiziunea de stat italiană). Spre finalul concertului, pe scenă au urcat și membrii corului Facultății de Muzică din Oradea.