Peste 18.000 de bihoreni au participat la acţiunea Let’s do it România, ieşind la igienizări în Oradea şi în întreg judeţul Bihor, sâmbătă, 15 septembrie. Dintre voluntarii prezenţi, peste 8.500 au fost elevi.

Majoritatea voluntarilor orădeni s-au adunat sâmbătă, 15 septembrie, în parcarea Lotus Center, de la ora 9.00, unde au primit din partea organizatorilor saci de gunoi şi mănuşi. O parte din cei care s-au implicat în campanie sâmbătă dimineaţa, s-au înscris pe loc în acţiune, primind formularele la faţa locului.

În Oradea, o parte dintre voluntari şi-au procurat singuri mănuşile şi sacii şi s-au prezentat direct la locul pe care şi-au propus să-l igienizeze. Majoritatea celor care s-au implicat în această acţiune au fost elevi, peste 8.500, alături de profesorii lor. Au fost igienizate malurile râurilor Crişul Repede şi Peţa, sau împrejurimile liceelor din cartiere. Orădenii au fost susţinuţi în acţiunile lor de voluntari ai Administraţiei Bazinale Ape Crişuri, de voluntari ai câtorva companii private, dar şi de 38 de deţinuţi ai Penitenciarului Oradea.

Rezultatele finale ale campaniei „Let’s do it, România!” pentru judeţul Bihor vor fi centralizate şi făcute publice în cursul zilei de astăzi. În ceea ce priveşte numărul de voluntari participanţi, Bihorul se află printre primele judeţe din ţară.