Utilizatorii bibliotecii care au vârsta mai mare de şapte ani pot participa, gratuit, în sezonul estival la Clubul de Şah organizat în Mediateca instituţiei. În luna septembrie biblioteca va organiza competiţii pentru juniori şi seniori, cu premii în cărţi.

Clubul de şah organizat la Mediateca Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” se va deschide în data de 6 iulie și se adresează tuturor iubitorilor de șah, chiar dacă nu sunt copii. Există totuşi două condiţii obligatorii de participare: doritorii să fie abonaţi ai bibliotecii şi să aibă vârsta mai mare de 7 ani.

„Ne propunem popularizarea practicării șahului în rândul copiilor, dar îi invităm și pe cei care  practică deja acest sport să ni se alăture”, transmit reprezentanţii bibliotecii.

La începutul lunii septembrie, instituţia va organiza competiții pentru seniori și juniori cu premii în cărți, unde sportivii pot să-și valorifice cunoștințele dobândite.

„Obiectivele acestui club de şah sunt: să lectureze povestea șahului; să învețe noțiunile de bază despre piese și mutări; să ofere un spațiu de recreere și socializare; să participe la concursuri pentru evaluarea cunoștințelor dobândite”, se arată în informare.

Perioada de desfășurare sunt lunile iulie-august, în fiecare zi de miercuri, în intervalul orar 9.00 – 11.00. Se vor constitui trei grupe, după cum urmează: Grupa I pentru începători: 16 participanți: iulie 2022, în fiecare zi de miercuri, de la ora 9.00 la 10.00; Grupa II pentru începători: 16 participanți: august, în fiecare zi de miercuri, de la 9.00 la 10.00; Grupa avansaților: iulie – august 2022, în fiecare zi de miercuri, de la 10.00 la 11.00.

Accesul este permis în baza cardului de bibliotecă. Înscrierile pentru începători se fac prin email la adresa: biblio.sah@gmail.com în perioada 27 iunie – 1 iulie. Locurile vor fi ocupate în ordinea înscrierilor.