Pe strada Decebal, copacii nu mai mor în picioare...
Aleşii noştri în Consiliul Local al municipiului Oradea sunt prea puţin interesaţi de protejarea mediului, şi aşa sufocat de poluare cu substanţe toxice emanate de la diferite surse industriale, autovehicule etc. Se ştie că numai existenţa spaţiilor verzi şi a arborilor poate menţine aerul curat, fiind astfel anihilat într-o oarecare măsură efectul nociv al prafului şi al gazelor toxice.
În acest context, se pune întrebarea firească, de ce se aprobă cu atâta uşurinţă tăierea copacilor din oraş? Pe strada Decebal, spre exemplu, s-au tăiat nu mai puţin de 21 de plopi falnici, sănătoşi, înalţi de peste 20 metri şi diametru de aproape 100 cm, tocmai aproape de o benzinărie unde poluarea nu este de neglijat. "Era o zi de primăvară înainte de anul 1945 când s-au plantat aceşti plopi, la această acţiune fiind antrenaţi în special tinerii, printre care am fost şi eu, şi ne doare sufletul când vedem cu câtă uşurinţă se intră cu drujba în ei", spune Iosif T., acum în vârstă de 75 de ani. Ca să crească un plop la dimensiunile celor tăiaţi trebuie să treacă cel puţin 60 de ani, mai spune interlocutorul. Distrugerea copacilor şi a spaţiilor verzi reprezintă un atentat la sănătatea noastră, a tuturor. Se ştie că frunzele copacilor determină asimilarea carbonului şi sporirea cantităţii de oxigen, fără de care nu am putea supravieţui. Pe de altă parte, un singur plop absoarbe în coroana lui 2 kg de praf, iar cei 21 de plopi răpuşi vor lăsa ca peste 40 kg de praf să fie inhalat de noi, locuitorii acestei urbe. Şi cât de frumoase au fost promisiunile din campania electorală că în oraş vom avea aer curat, nu-i aşa, domnilor, de la municipiu? De fapt, s-a promis că va creşte numărul spaţiilor verzi şi se vor planta arbori pe traseele municipiului. Deocamdată, se taie şi cei pe care tot cetăţenii acestui oraş i-au plantat în zilele lor libere, i-au udat şi i-au îngrijit. Se ştie însă prea bine că o campanie electorală începe şi se termină, ca după patru ani aceiaşi sau alţi candidaţi să revină cu promisiuni, în mare parte fără acoperire. Dacă un copac creşte în 10 legislaţii, cât trebuie să aşteptăm ca să crească alţi 21 de plopi, care s-au tăiat fără milă pe Bulevardul Decebal, dar şi în multe alte zone din municipiu?



Comentarii
Nu există nici un comentariu.