Primăria Comunei Copăcel colectează anual la buget de la crescătorii de animlae taxe pentru fiecare animal ce-l scoate cetăţeanul primăvara să păşuneze pe islaz. Scopul acestor taxe nu ar fi altul decât buna gospodărire a păşunii pentru perioada de masă verde la păscut, de apă şi nişte umbrare când maximele termice ale căldurilor ating cote de peste 30 grade Celsius. Din toate acestea spune P.H, crescător de animale de la numărul de casă 42, nu s-a făcut nimic. Pe islazul satului sunt scoase un număr de peste 70 de vaci. Cât e ziua de mare de la ora 7 dimineaţa şi până la ora 20, deci 14 ore, bietele dobitoace sunt pedepsite să sufere de sete. Cândva, spun cetăţenii, era pe păşune amenajate prin sprijinul primăriei şi a unui comitet de cetăţeni gospodari ai satului, un loc de adăpat, o fântână cu jgheaburi pe care ciurdarul la amiază măcar le umplea cu apă că nici aşa nu are de lucru toată ziua stând lângă turme de vaci. Acum nu mai este, s-au furat jgheaburi, găleţile, iar animalele se adapă dintr-o vale denumită local "Valea domnilor" care a secat şi aceasta. Setea animalelor, lipsa de adăpători igienice, adăparea din valea plină de moluşte, nămol bacterii etc. duce la îmbolnăvirea vacilor şi subţierea producţiei de lapte care, din lipsă de apă, a scăzut considerabil, spune F.P., crescătoarea a patru bovine. Iar de aici până la epizaţii şi boli parazitare ce afectează şeptelul de animale din Sărand nu este decât un pas.