Pe aici nu se trece...
Faptul că traficul orădean este unul sufocant, nu mai este o noutate pentru nimeni. Numărul mare al maşinilor transformă într-o corvoadă circulaţia prin oraş. Ca şi cum acest lucru nu ar fi fost de ajuns, pe lângă faptul că n-au întreprins nimic pentru a remedia situaţia, edilii locali se remarcă printr-o profundă delăsare şi faţă de minima coordonare a sistemului de trafic. Semafoarele oraşului sunt înroşite mai mereu, iar verdele nu se mai vede decât eventual în fiola vreunui poliţist.
Una din situaţiile de-a dreptul imposibile pentru pietoni este în zona intersecţiei B-dului Decebal cu strada Călăraşilor, unde maşinile circulă pe cele două sensuri, despărţite de linia de tramvai. La această intersecţie, până nu demult, semafoarele arătau verde, preţ de vreo şapte secunde, în care pietonul trebuia să traverseze bulevardul. Parafrazând o cunoscută reclamă, am putea spune că era doar pentru cei puternici, dotaţi cu o condiţie fizică bună. Acum însă nici cei cu condiţie fizică bună nu mai pot trece. Semaforul arată vreo două secunde verde şi este complet dereglat, practic traversarea bulevardului se face fără semafor, în pauzele dintre ambuteiajele infernale care se formează pe Bulevardul Decebal, dar care pornesc şi de la maşinile ce vin din centru pe strada Călăraşilor. Poate că în felul acesta au înţeles gospodarii locali să decongestioneze traficul, dând o enormă prioritate şoferilor, în dauna pietonilor. E adevărat că maşinile circulă mult mai bine aşa, dar cum nu suntem la Monte Carlo, ca să facem pistă de formula unu din străzile oraşului, ar trebui să se ţină cont de faptul că şi pietonii sunt participanţi la trafic, care oricum este ca la balamuc. Însă cum abia a început mandatul edililor locali, nu prea sunt şanse să se sinchisească cineva, poate doar, dacă Doamne fereşte, vreun pieton mai în vârstă va sesiza problema, prin... propriul deces.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.