Președintele Asociației Caritas Eparhial Oradea, Olimpiu Todorean, a participat, în perioada 29 – 31 ianuarie, la Predeal, la un workshop de Planificare strategică și creștere a capacității de coordonare în situații de criză.

Evenimentul a fost organizat de Confederația Caritas România și Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale – FONSS.

Potrivit informaţiilor furnizate de Asociaţia Caritas Eparhial Oradea, în cadrul acestui workshop, pornind de la lecțiile învățate și experiențele pe care ONG-urile și autoritățile le-au avut, s-a discutat despre posibilitatea de a le capitaliza într-un model de asistență umanitară și socială a refugiaților, derulat prin parteneriat public – privat, pentru a crește capacitatea de coordonare în situații de criză între cei mai relevanți actori. De asemenea, s-a început un proces de planificare strategică pentru perioada 2024–2025, prin care să se stabilească obiectivele comune privind asistența socială a persoanelor strămutate în România.