Numărul oamenilor fără adăpost de pe străzile Oradiei creşte în fiecare an; cei mai mulţi dintre aceştia sunt persoane care la vârsta de 18 ani au fost nevoite să părăsească instituţiile de ocrotire şi să trăiască pe cont propriu. Realitatea însă este una mult mai tristă...

Pe stradă zi şi noapte
Virgil trăieşte pe străzi de ani buni şi îşi duce veacul, ca şi alţii în situaţia lui, în preajma chioşcurilor din Parcul 1 Decembrie. Pentru el se împlinesc deja patru ani de când a plecat din casa de copii. "Eu îmi petrec toată ziua aici în parc şi mai reuşesc să câştig doi sau trei lei pe zi dacă mătur în faţa chioşcurilor. Toate hainele mi le ţin într-un canal din apropiere, iar ziua mă duc la Ştrandul din Ioşia să mă spăl; acolo ne înţeleg oamenii că nu avem nimic şi ne mai ajută cum pot", ne povesteşte Virgil. De când a împlinit 18 ani, nimeni nu a mai făcut nimic pentru el şi a trebuit să se descurce cum poate. Câteodată mai merge în piaţa de vechituri şi îi ajută pe vânzătorii de haine second hand: "Vânzătorii de acolo ne plătesc după posibilităţi, iar dacă nu au bani ne oferă haine sau orice altceva. Sunt mai mulţi în situaţia mea, încă cinci fete şi trei băieţi care stăm aici în zonă". Tinerii fără adăpost povestesc cum au primit de mai multe ori adăpost la căminele sociale, însă aici pot sta numai peste noapte şi de cele mai multe ori au prioritate fetele.

Un viitor mai bun cu sprijinul ASCO
Administraţia Socială Comunitară din Oradea are în evidenţă aceste cazuri şi încearcă să îi ajute pe oamenii străzii să se integreze în societate. "După datele noastre există aproximativ 80 de persoane în Oradea care se află în această situaţie. Fiecare dintre ei are un dosar pe care îl avem noi în evidenţă şi încercăm să îi creăm condiţii de trai decente. Avem până acum 19 cazuri care au primit locuinţe ANL", ne declară Dănuţ Cheregi, şef Birou Prevenire, Marginalizare Socială şi Integrare Socială în cadrul ASCO Oradea. Integrarea se face destul de anevoios, pentru că mulţi dintre tinerii fără adăpost refuză locurile de muncă şi se apucă de furat. "Mai există şi categoria de persoane care suferă de anumite handicapuri, ei beneficiind de o pensie de handicap de 215 lei; cu ei întâmpinăm cele mai mari obstacole în a le soluţiona situaţia pentru că este foarte greu să se integreze într-un loc de muncă sau în societate", a continuat Cheregi.

Persoanele fără adăpost sunt o reală problemă a oraşului nostru, iar rezolvarea acestei situaţii pare să fie departe. Factorul principal rămâne şansa mică de integrare în societate a persoanelor nevoiaşe care au nevoie de sprijin atât din partea autorităţilor, cât şi o atitudine mai deschisă a societăţii asupra acestei probleme.