Pachete pentru pensionari
Sediul Uniunii Judeţene a Pensionarilor (UJP) a fost, ieri, asaltat de bătrâni cu venituri reduse, care au aşteptat cu nerăbdare să primească câte unul dintre pachetele pregătite de ASCO pentru ei.
La nivelul municipiului Oradea, luna octombrie a fost declarată "luna senectuţii", iar în perioada 1.10-30.10 2007 sunt organizate o serie de manifestări menite să scoată în evidenţă grija pe care societatea o acordă vârstnicilor. Astfel, ieri, la sediul Uniunii Judeţene a Pensionarilor au fost împărţite peste 300 de pachete cu alimente pentru pensionarii cu venituri modice. Pachetele au fost pregătite de către Administraţia Social Comunitară Oradea, iar Supermarketul Artima a contribuit, de asemenea, cu 30 de pachete care au fost înmânate vârstnicilor de către Ruxandra Mureşan, directorul magazinului, şi Sebastian Maliţa, director adjunct. "Am vrut să le pregătim un pachet cât mai bogat şi variat, incluzând şi dulciuri, pentru că şi bătrânii, asemeni copiilor sunt foarte pofticioşi", a susţinut Sebastian Maliţa, director adjunct la Artima. Pachetele au fost împărţite sub atenta supraveghere a preşedintelui Uniunii Judeţene a Pensionarilor, Paul Brătan, care a afirmat: "Am încercat să le îndulcim viaţa, oferindu-le produse pe care nu toţi şi le pot permite". Acţiunea desfăşurată ieri a intrat deja în obişnuinţa UJP, astfel că în ultimii 4 ani aceste activităţi s-au desfăşurat cu regularitate, iar pentru persoanele nevoiaşe ale căror venituri nu depăşesc 300 lei pe lună, în cursul lunilor noiembrie şi decembrie UJP le-a pregătit şi un ajutor financiar".



Comentarii
Nu există nici un comentariu.