Oşand - Pădurea nu se taie după bunul plac al fiecăruia
Ioan Nistor, din localitatea Oşand, ne-a relatat prin intermediul unei scrisori sosite la redacţie păţania prin care a trecut în urmă cu câteva săptămâni când se afla în pădure la locul numit „Dealul ciorii" pentru a-şi tăia lemne de foc.
„Am tăiat şapte bucăţi de salcâm cu drujba mea, reperezentând 1,5 metri steri de material lemnos, fiind ajutat de vecinul Florian Ţeţ", precizează Ioan Nistor în scrisoare. Fiind surprins de pădurarul aflat în patrulare cu trei jandarmi, Ioan Nistor spune că a fost luat la bătaie de aceştia. „Unul dintre mascaţi m-a luat la bătaie, de care nu a scăpat nici vecinul meu", mai precizează Ioan Nistor. Mai apoi ar fi fost dus la Ocolul Silvic Tinca, unde a primit un proces verbal de contravenţie şi o amendă de 97 de lei, fiindu-i confiscată drujba şi cantitatea de lemne tăiată atunci. Pădurarul Dumitru Nistor, de la Ocolul Silvic Tinca, cel menţionat de fapt în sesizare, susţine că Ioan Nistor nu este la prima abatere de acest gen. „Trebuie să se înţeleagă odată pentru totdeauna că pădurea nu poate fi tăiată după bunul plac al proprietarilor. Ioan Nistor trebuia să intre în legalitate în momentul în care spune că a dorit să taie aceşti salcâmi. Arborii nu au fost marcaţi corespunzător, deci era ilegală tăierea lor. Problema e că nu taie mereu numai din pădurea lui. Dacă nu interveneam alături de echipa de jandarmi sunt convins că ar fi tăiat tot ce mai era pe acolo. Până acum mai are trei procese verbale încheiate pe acelaşi fapt. Adevărul e că nu sunt interesaţi să intre în legalitate. Lucrurile se pot face şi în mod civilizat, se poate tăia acolo, dar conform legii. Pădurea a trecut de vârsta de exploatare, dar trebuie întocmite actele pe care le cere legea. Noi avem datoria de a păzi pădurea", a spus Dumitru Nistor. Pădurarul a povestit că, fiind în patrulare cu jandarmii, aceştia au auzit sunetul drujbei şi s-au îndreptat automat în acea direcţie. „Nici vorbă să fie măcar bruscat de jandarmi, darămite bătut. I s-a confiscat drujba, într-adevăr, dar conform legii. Din păcate, problema nu e doar această persoană. Avem de furcă enorm de mult cu majoritatea oamenilor de acolo. Se fură lemne la foc continuu. Nu am putea face faţă dacă nu ar fi alături de noi jandarmii. Suntem ameninţaţi, înjuraţi etc. Situaţia este cunoscută şi la nivel de judeţ. Eu plătesc din buzunarul meu ceea ce dispare. Până acum am peste 5.000 de lei imputaţi pentru ceea ce s-a tăiat aiurea. E foarte greu să îi ţii sub control pe aceşti profitori care taie pădurea pentru a-şi asigura traiul de zi cu zi", a mai spus pădurarul Dumitru Nistor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.