Ordinul cadoului fermecat
Începând de ieri, cei aproximativ 40 de membri ai Organizaţiei Naţionale Cercetaşii României - Centrul Local Oradea au reînceput cea mai mare campanie anuală de strângere de fonduri intitulată sugestiv "Ordinul cadoului fermecat".
Foarfece, lipici, pânză şi multă hârtie colorată. În acest context a debutat ieri, în două magazine orădene (Crişul şi Hipermarketul Real), cea de-a opta ediţie a campaniei "Ordinul cadoului fermecat". Astfel, dotaţi cu toate cele necesare şi foarte creativi, tinerii cercetaşi şi-au oferit ajutorul în împachetarea cât mai originală a cadourilor de Crăciun. "Această acţiune are două scopuri. O dată, prin sprijinul nostru, venim în ajutorul comunităţii iar în al doilea rând, cu fondurile strânse în această campanie, Centrul Local Oradea va susţine activităţile curente pe tot parcursul anului următor şi va achiziţiona materialele necesare implementării proiectelor. Anul trecut am împachetat aproape 2000 de cadouri. Nu avem stabilită o sumă fixă pe care o cerem în schimbul împachetatului, ci cerem doar simple donaţii", a ţinut să precizeze Paul Iacobaş, membru ONCR. În acest an campania se desfăşoară în magazinele Crişul, Lotus Supermarket şi Hipermarketul Real din Oradea, în perioada 18 -24 decembrie, între orele 11.00 -20.00. De menţionat faptul că acţiunea cercetaşilor va debuta şi în magazinul Lotus Supermarket în data de 21 decembrie, între orele 11.00-20.00.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.