Primăria municipiului Oradea a anunţat că luni, 3 noiembrie 2008, pe site-ul instituţiei va fi afişată lista celor 62 de beneficiari ai locuinţelor ANL situate pe Bulevardul Decebal.

Aceştia vor trebui să se prezinte marţi, 4 noiembrie 2008, între orele 12.00 şi 17.00, în sala mică a Primăriei pentru a li se înmâna ordinul de repartiţie a locuinţelor şi alegerea acestora în funcţie de punctajul obţinut de fiecare beneficiar. După primirea ordinului de repartiţie, până inclusiv în data de 11 noiembrie 2008, beneficiarii vor trebui să depună, în camera 23, la Serviciul de Relaţii cu Publicul, actele necesare în vederea încheierii contractului de închiriere. În cazul în care vreunul dintre beneficiari nu poate fi prezent în sala mică a Primăriei în intervalul orar anunţat, acesta poate împuternici o altă persoană din familie pentru a ridica ordinul de repartiţie. Persoana împuternicită va trebui să se prezinte cu cartea de identitate şi declaraţia notarială de împuternicire.