Pe durata celor patru săptămâni, cât va dura construcţia locuinţelor, sunt aşteptaţi să participe la ridicarea lor peste 500 de voluntari din Oradea, dar şi din alte localităţi din ţară. "Pentru că suntem în Săptămâna Naţională a Voluntariatului, am dorit ca, pe lângă implicarea în alte proiecte pe care le avem, să participăm ca voluntari în cadrul evenimentului Habitat Romanes. Astfel, după lansarea evenimentului, invităm întreaga comunitate să se alăture efortului nostru de a oferi condiţii mai bune de locuit acestor familii sărace", a declarat Adina Madar, director ASCO. În cadrul evenimentului, Habitat pentru Umanitate, ASCO şi Primăria Oradea au lansat şi programul: Oradea, Capitala Naţională a Voluntariatului, aceasta fiind o provocare adresată întregii comunităţi. Astfel, toţi orădenii sunt invitaţi să se implice în activităţi de voluntariat, fie alăturându-se celor 500 de voluntari ai Habitatului, fie participând la acţiunile organizate de alte asociaţii, fundaţii sau organizaţii din Oradea. "Organizăm evenimentul Habitat Romanes pentru a trage un puternic semnal de alarmă asupra problemei locuinţelor sărăcăcioase cu care se confruntă milioane de români la nivel naţional, problemă despre care se vorbeşte prea puţin. Prin implicarea comunităţii, familiile care trăiesc foarte greu pot avea un adăpost în care să-şi crească sănătos copiii", a precizat Emil Popa, manager comunicare la Habitat pentru Umanitate Beiuş.

În săptămânile ce vor urma, se vor desfăşura mai multe acţiuni de recrutare a voluntarilor, atât pentru a lucra pe şantierul Habitat, cât şi pentru implicarea în alte acţiuni din cadrul proiectului Oradea, Capitala Naţională a Voluntariatului.