Nufărul şi Episcopia Bihor - Relaţii cu Publicul la centrele multifuncţionale
Municipalitatea are în vedere extinderea serviciilor oferite de centrele multifuncţionale. Astfel, centrul multifuncţional pentru persoane vârstnice din cartierul Nufărul şi cel din Episcopia vor deveni Servicii cu Relaţii cu Publicul.
„Administraţia locală doreşte ca în viitor unele dintre centrele multifuncţionale să se transforme în Servicii de Relaţii cu Publicul. Am luat această hotărâre în privinţa a două centre deocamdată. Acestea vor deveni Servicii de Relaţii cu Publicul începând cu luna decembrie, însă vor funcţiona în continuare şi ca centre multifuncţionale pentru persoane vârstnice. Sunt cele mai îndepărtate de sediul Primăriei, motiv pentru care am luat această hotărâre. Astfel, cetăţenii nu vor mai fi nevoiţi să se deplaseze până la Primărie pentru a depune cereri, solicitări sau sesizări. Tot acolo vor primi şi răspunsurile", a declarat Biro Rozalia, viceprimar al Oradiei. În Oradea sunt 5 centre sociale multifuncţionale pentru persoane vârstnice, obiectivul principal al acestora fiind organizarea şi implementarea unor programe de protecţie socială, consiliere individuală, precum şi activităţi recreative şi de petrecere a timpului liber.
„În acest an, peste 19.000 de cetăţeni au beneficiat de serviciile oferite de centrele sociale multifuncţionale. Statisticile arată că este nevoie de aceste centre şi de serviciile oferite de ele", a spus Koncsek Zita, directorul Administraţiei Sociale Comunitare Oradea.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.