Sâmbătă seara, pe B-dul Decebal din municipiul Oradea, C.I.M., de 23 de ani, din Lăzăreni, în timp ce conducea pe banda a doua un autoturism marca VW Polo, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum. A trecut pe contrasens, peste bordura care desparte cele două sensuri de circulaţie şi a intrat în coliziune cu partea laterală stânga faţă a unui autoturism marca VW Golf, condus regulamentar din sens opus de orădeanca O.I., de 51 de ani. În urma accidentului rutier, ambele conducătoare auto au suferit leziuni uşoare. Tot uşor a fost rănit şi O.G.D., de 47 de ani, din Oradea, pasager în autoturismul marca VW Golf.