Ne-aţi solicitat, vă răspundem
O cititoare a ziarului "Crişana" ne-a sesizat cu privire la faptul că atât femeia de serviciu, cât şi casiera asociaţiei de proprietari de care aparţine nu respectă orarul după care în mod normal ar trebui să-şi facă datoria pentru care sunt plătite.
"Sunt o femeie în vârstă, locuiesc pe str. Sovata nr. 41, şi sunt foarte revoltată că nimeni nu ia nicio măsură cu privire la faptul că persoanele pe care noi le plătim nu-şi fac datoria. Este vorba de femeia de serviciu, care uită să-şi facă treaba, şi casiera asociaţiei, care, de asemenea, vine doar o singură dată pe săptămână pentru încasarea regiei lunare", spune cititoarea noastră. Potrivit reprezentanţilor din cadrul Primăriei municipiului Oradea, o soluţie în acest caz ar fi înaintarea unei reclamaţii către asociaţia de proprietari care să ia măsurile necesare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.