Munca la negru, greu de combătut
Numărul persoanelor identificate care muncesc fără forme legale pare să fie în continuă creştere. Dacă în lunile precedente, în medie, numărul celor depistaţi că lucrează la negru nu depăşea 50, luna trecută, inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor au identificat 95 de astfel de cazuri, din care cinci minori.
În cursul lunii iulie, pe lângă controalele obişnuite, inspectorii ITM au realizat şi un control tematic în domeniul construcţiilor. Au fost controlaţi 32 de angajatori, la şase dintre ei fiind descoperite nouă persoane care nu aveau contracte de muncă încheiate. În urma acestor constatări au fost aplicate şase amenzi în valoare de 13.500 lei. Deficienţele identificate pe linia relaţiilor de muncă nu se opresc aici. Au fost descoperite 41 de astfel de nereguli, de la neîntocmirea foilor colective de prezenţă la încălcarea prevederilor privind regimul de muncă al minorilor. În ce priveşte deficienţele descoperite pe linia securităţii şi sănătăţii în muncă acestea s-au ridicat la 32 şi au constat în neefectuarea evaluării riscurilor de la locul de muncă şi neacordarea de materiale igienico-sanitare. Au fost emise nouă avertismente şi două amenzi în valoare de 8.000 lei. Tot în cursul lunii iulie, inspectorii ITM Bihor au mai avut o surpriză neplăcută. În urma unei sesizări la hala de producţie de feţe de încălţăminte din localitatea Brusturi al SC Crisfellia s-au depistat 57 de persoane care lucrau la negru. Mai mult, au fost găsiţi cinci minori care au declarat că lucrau opt ore pe zi, în condiţiile în care Codul muncii prevede şase ore pe zi. Firmei în cauză i s-a aplicat o amendă de 100.000 lei, fiind dispusă încheierea şi înregistrarea contractelor individuale de muncă. Totodată, pentru cei cinci minori a fost sesizat Parchetul, în condiţiile în care această faptă intră sub incidenţa penalului. "Până în prezent am transmis Parchetului cel puţin zece cazuri cu minori care munceau la negru. Potrivit legii, aceste situaţii intră sub incidenţa penalului. Din păcate, până în prezent niciun caz nu a fost soluţionat de organele competente", ne-a declarat Liviu Lupea, inspector şef al ITM Bihor.

Comentarii
Nu există nici un comentariu.