Vârstnicii orădeni au avut parte, la sfârşitul săptămânii trecute, de clipe speciale la Centrul Social Multifuncţional pentru Persoane Vârstnice din Ioşia, unde şlagărele anilor '60-'70 s-au îmbinat armonios cu ritmurile unor melodii mai noi.

Organizatorii, Administraţia Socială Comunitară Oradea (ASCO) - Centrul Unic de Voluntariat Comunitar Oradea, în colaborare cu clubul de dans "Shake and Dance", coordonat de Rodica Miclău, au pregătit vârstnicilor un minispectacol de dans, în care eleganţa şi prestanţa dansatorilor s-au îmbinat armonios cu buna dispoziţie. Programul a cuprins atât dansuri clasice, cum ar fi vals lent, cât şi dansuri sportive şi latino, lambada, bachata, polka, rock, precum şi alte surprize. La acţiune au fost prezente trei perechi de dansatori orădeni. "Evenimentul a avut ca scop promovarea voluntariatului şi crearea unui pod între generaţii: tinerii împrumută puţin din înţelepciunea vârstnicilor şi învaţă să aibă respect pentru trecut, iar vârstnicii se simt mai puţini singuri, mai puţin neglijaţi, se simt utili şi activi şi acest lucru îi face să-şi recapete respectul de sine şi pofta de viaţă", a precizat Adina Pătroc, consilier executiv al ASCO. Astfel de activităţi s-au mai desfăşurat până acum doar la Căminul de Bătrâni "Sf. Martin". Potrivit organizatorilor, în perioada următoare, şi celelalte Centre vor găzdui acţiuni similare.