Anul trecut, Direcția de Asistență Socială (DAS) Oradea și-a propus, și a reușit, să dea viaţă centrelor multifuncţionale din cartiere, activităţile organizate aici fiind diversificate. În acest sens, Miorița Săteanu, cetățean de onoare al municipiului Oradea și membru al Parlamentului Seniorilor din România, a organizat, la finele anului trecut, o întâlnire mai puţin obişnuită...

 

Evenimentul, intitulat „Atitudini corecte și atitudini incorecte care trebuie evitate în anul 2019”, a avut loc la Centrul Social Multifuncțional „Rogerius II”. Doamnele din centru au fost încântate să primească vizita dnei Mioriţa Săteanu şi a dnei Livia Tăut, astrolog, care, sub formă narativă şi captivantă, le-a expus previziunile anului care vine.

Încă de la început, a fost menţionat faptul că între astrologie şi horoscop există o oarecare diferenţă, astrologia fiind cea care descifrează personalitatea, iar horoscopul este cel care face „previziuni” ale evenimentelor viitoare.

Atât doamnele care cred în horoscop cât şi cele care sunt indecise au fost curioase să afle ce le rezervă viitorul, care sunt zodiile norocoase în anul 2019, dna Mioriţa Săteanu expunând care sunt atitudinile corecte şi cele incorecte care trebuie abordate în acest an.

Astfel, cele prezente au aflat legătura dintre zodia în care te naşti şi personalitatea fiecăruia dintre noi, că niciun an nu este unul perfect și că trebuie doar să ştim să luăm lucrurile frumoase care ni se întâmplă.

Doamnele s-au relaxat, au împărtăşit lucruri bune şi mai puţin bune din acest an, au schimbat între ele reţete pentru diferite afecţiuni specifice vârstei, s-au destins cu un ceai şi fursecuri, pe scurt au petrecut timp de calitate.

Deşi cu înaintarea în vârstă apar sentimente de inferioritate, neajutorare si slăbiciune, socializarea este modalitatea prin care aceste sentimente se atenuează, fiind extrem de importantă pentru o bătrâneţe frumoasă.