La sfârşitul săptămânii trecute, la Mizieş, a avut loc ceremonia de dedicare a unei noi locuinţe pentru o familie nevoiaşă, ridicată de către Asociaţia "Habitat pentru Umanitate" Beiuş. Echipa Habitat a fost ajutată de un grup de voluntari din America, format din 16 membri de la compania "Thrivent Financial for Lutherans". Această companie a donat şi suma de 6.500 de dolari pentru construirea casei. Programul dedicării locuinţei a debutat cu o slujbă de binecuvântare a casei familiei Galea. Apoi, din partea "Habitat pentru Umanitate" Beiuş, a luat cuvântul Aura Galea, preşedinta asociaţiei. La manifestare au fost prezenţi angajaţii şi voluntarii Habitat, inclusiv cei veniţi din SUA, precum şi apropiaţii familiei Galea. La sfârşitul programului festiv al dedicării, a avut loc înmânarea cheii locuinţei de către grupul de voluntari americani, cei din familia Galea primind cu mare bucurie cheile noului lor cămin.